FC Botoșani a plecat cu un singur punct din deplasarea de la Arad, după 0-0 cu UTA, iar jucătorii lui Marius Croitoru se gândesc deja la următorul meci, cel cu FCSB.
UTA Arad și FC Botoșani s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să își impună jocul, iar partida s-a încehiat la egalitate, scor 0-0.
Pentru FC Botoșani urmează meciul de pe teren propriu cu FCSB, programat duminică, 28 februarie, de la ora 20:30, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1.
Portarul Hidajet Hankic (26 de ani) a făcut un meci bun la Arad, a avut câteva intervenții salvatoare și este mulțumit cu punctul obținut în fața celor de la UTA.
„A fost un meci greu, foarte important pentru ambele echipe. Suntem fericiți pentru acest punct și mergem mai departe. Da, am avut intervenții bune, dar toată echipa a făcut un joc bun în defensivă. Sunt fericit că băieții mei m-au ajutat.
Ne așteaptă un meci cu FCSB, acasă, o să încercăm să câștigăm și o luăm meci cu meci”, a spus Hidajet Hankic, la flash-interviurile de după meci.
Și căpitanul Jonathan Emanuel Rodriguez (30 de ani) a făcut referire la meciul din următoarea etapă și a ținut să aprecieze terenul de la Arad, care nu a fost foarte bun, însă măcar, spune el, nu a fost înghețat precum cel de la Botoșani.
„Cred că a fost un meci echilibrat, cred că egalul este ok pentru ambele echipe. Cred că este corect rezultatul. (n.r. despre teren) E mai bine așa, puțin moale, decât înghețat cum a fost în ultimele trei meciuri la Botoșani. Dar astea sunt condițiile și este greu pentru toate echipele, nu doar pentru noi.
Suntem pe un drum bun, sper să câștigăm acasă cu FCSB și să stăm cât mai mult acolo sus, pentru că muncim în fiecare zi să rămânem pe locurile de play-off. Noi trebuie să câștigăm fiecare meci, nu contează adversarul”, a spus și Jonathan Emanuel Rodriguez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER