Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, crede că atât FRF cât și LPF trebuie să achite costurile aferente implementării arbitrajului video. „Corleone” îi avertizează pe cei de la Ligă de faptul că Federația poate desființa LPF și îi sfătuiește pe cei de acolo să schimbe tonul dialogului cu FRF.
Declarațiile făcute ieri de președintele FRF, Răzvan Burleanu, au dinamitat total relațiile pe care Federația le are cu Liga Profesionistă de Fotbal. Discordia dintre cele două foruri a plecat de la costurile de implementare pentru VAR. Mai exact, FRF cere Ligii să achite 550.000 de euro, bani pentru pregătirea arbitrilor în vederea folosirii arbitrajului video. LPF nu e de acord ca acești bani să fie plătiți, iar Comisia Centrală a Arbitrilor să rămână sub egida FRF.
Prin vocea secretarului general, Justin Ștefan, Liga a cerut ca CCA să fie condusă de ambele foruri, dar FRF nici nu vrea să audă. ProSport l-a contactat pe fostul președinte al Ligii, Dumitru Dragomir, iar acesta a găsit varianta de conciliere:
„Domnule, trebuie să împartă suma în mod egal! Să plătească și Federația, să plătească și Liga! Nu știu ce să zic de problemele astea pe care le acuză Burleanu cu controlul arbitrilor. Nu cred eu că ar face Liga așa ceva. Alta e problema! Nu uitați că Liga e subordonată Federației! Nu poate funcționa fără FRF. Aș merge mai ușor cu pianul pe scări în locul lor! Dacă se supără Burleanu ce se întâmplă? Federația poate să desființeze Liga într-o noapte!”.
Fostul șef al Ligii Profesioniste a amintit și de celebrele certuri pe care le avea cu fostul președinte al Federației, Mircea Sandu: „Domnule, eu mă certam cu Mircea Sandu la cuțite, e adevărat! Dar ne rezolvam problemele! Nu plecam de acolo până nu se rezolva. Sandu a fost un mare conducător, un mare președinte, dar mereu a înțeles situațiile și a avut întotdeauna o limită. Nu a exagerat în luările de poziție. Ar trebui să existe mai multă înțelegere între cele două foruri! Nu pot să înțeleg de ce se ceartă ca fraierii. Cum am spus, să plătească fiecare jumătate și se închide discuția”.
Răzvan Burleanu s-a lansat într-o serie violentă de acuzații la adresa celor de la LPF. Scandalul dintre FRF și forul condus de Gino Iorgulescu a fost declanșat de amânarea implementării sistemului VAR, iar motivul este cine va plăti costurile acestuia.
Iată ce a declarat Burleanu ieri: „Am avut surpriza neplăcută să vedem că LPF-ul nu acoperă nicio cheltuială, niciun cost, în cadrul acestui proiect de implementare VAR, chiar dacă competiția Ligii 1 nu este asigurată de Federație.
Discuțiile s-au blocat fiindcă, deși FRF asigură cheltuielile cu pregătirea arbitrilor în cuantum de 500.000 de euro, palavragiii de la LPF nu își doresc să își asume acest proiect. Și au solicitat să își asume managementul implementării VAR, deși LPF nu acoperă niciun leu în acest proiect.
Altfel spus, LPF își dorește să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF. Îi suspectez chiar că își doresc un control pe arbitraj pe care să îl tranzacționeze în avantajul și interesul vreunui club, așa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivel de comisii jurisdicționale.
Mesajul nostru este ferm, că dacă nu vor accepta și nu vor recunoaște autoritatea CCA în implementarea acestui proiect de arbitraj, atunci FRF nu va mai acoperi niciun cost pentru implementarea VAR-ului.
Activitatea LPF este asemeni unui subdepartament atunci când raportăm la FRF. Au 2 milioane de euro cheltuieli salariale la nivel de LPF. Aș vrea să fiu foarte sincer, prin acest demers vrem să le forțăm mâna celor de la LPF să facă niște reduceri la nivelul salariilor plătite sau să pălăvrăgească mai puțin sau să muncească mai mult sau să atragă resurse suplimentare din piața privată pentru creșterea produsului Ligii 1.
De partea cealaltă, Justin Ștefan (secretar general LPF) a anunțat: „Dispozițiile Legii Sportului sunt clare și cheltuielile de formare a arbitrilor sunt de partea FRF. Vom anunța o nouă persoană responsabilă VAR din partea arbitrilor. Lucrurile se vor debloca, probabil, în zilele viitoare.
Pentru că nu ne place plimbarea asta continuă, ne vom adresa la FIFA ca să medieze această tărăgănare a situației. În momentul în care ne vom întîlni cu președinții de club vom prezenta toată documentația și corespondența pe acest subiect cu VAR-ul.
Dacă nu se va debloca situația, toată lumea știe cine a fost de vină pentru acest lucru. E un război rece între noi și FRF, trebuie stabilit însă cine este SUA și cine Uniunea Sovietică”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER