După ce aproprierea dintre ei a stârnit reacții la „Survivor România”, cântărețul Zanni și fosta gimnastă Ana Porgras, ultima campioană mondială a gimnasticii românești, au vorbit despre presupusa relație amoroasă dintre ei.
La ultimul Consiliu de nominalizare, cei doi „faimoși” au negat zvonurile. Ana Porgras și Zanni au ținut să menționeze nu există o relație între ei.
„Unu la mână, nu sunt iubita lui Zanni”, cântărețul a declarat că acest lucru nu are cum să se întâmple nici pe viitor: „Ana nu este iubita mea și nu va fi niciodată”
Totuși, mulți colegi din echipă nu au fost impresionați de declarațiile lor. Mai mult, cântărețul Jador crede că Ana Porgras nu este femeia potrivită pentru Zanni, dar este convins că între cei doi este mai mult decât o simplă prietenie.
„Vor să ascundă relația, nu știu ce vor. Eu cred că fata asta nu se potrivește deloc, sincer, cu el”, a spus Jador.
Cătălin Moroșanu (luptător K1), Sebastian Chitoșcă (fost fotbalist la FCSB) și Ana Porgras (fostă gimnastă) au ales să participe la „Survivor România 2021”, dar evoluțiile lor nu sunt cele mai bune.
A fost publicat topul de la „Survivor România 2021”, iar Cătălin Moroșanu și Sebastian Chitoșcă sunt în partea de jos a clasamentului, sub cântăreți precum Zanni, Jador și Culiță Sterp.
Topul de la „Survivor România 2021” este condus de Zanni, cel care a câștigat 31 din 45 de meciuri și a pierdut 14. Ana Porgras este pe locul 2, cu 15 victorii și 8 înfrângeri în 23 de jocuri, iar locul trei este ocupat de asistenta TV Elena Marin.
Cătălin Moroșanu, cunoscutul luptător K1, ocupă poziția a 10-a în clasamentul de la „Survivor România 2021”. Cel cunoscut drept „Moartea din Carpați” a câștigat 29 de meciuri, a pierdut 24 și are o eficacitate de 54,7%. De partea cealaltă, Sebastian Chitoșcă, fostul fotbalist trecut pe la FCSB a jucat 24 de jocuri, a câștigat 12 și a pierdut 12.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER