Înaintea meciului cu FC Botoşani, programat sâmbătă, de la ora 14.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, antrenorul Universităţii Craiova, grecul Marinos Ouzounidis, este preocupat că echipa sa nu marchează din acţiune, în cele 5 meciuri cu el pe bancă înscriind o singură dată astfel, în meciul de Cupă cu Chindia.
Grecul este deranjat de asemenea de programarea meciurilor Craiovei.
Antrenorul oltenilor e surprins că până acum nu s-a introdus sistemul VAR în Liga 1, considerând că este necesar pentru a-i ajuta pe arbitri să ia cele mai bune decizii.
„Mă îngrijorează faptul că nu marcăm din acţiune. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare, trebuie să fim mai concentraţi când ne apropiem de poarta adversă, avem în faţă jucători tineri, cu puţină experienţă, dar vom lucra pentru a fi mai eficienţi. Mă interesează starea fizică a jucătorilor mei, este o perioadă dificilă.
Sunt aici de mai puţin de o lună şi încerc să înţeleg programarea meciurilor, dar suntem mereu programaţi înaintea celorlalte echipe din fruntea clasamentului, în fiecare etapă e la fel. Nu e normal să jucăm înaintea unor formaţii care nu au jucat la mijlocul săptămânii.
Dar asta este, trebuie să ne adaptăm, însă trebuie să spun că mi se pare ciudat. Sunt şi alte echipe în situaţia noastră” a spus Ouzounidis.
Grecul Ouoznidis este impresionat de stilul de joc al Botoşaniului, unul ofensiv şi se aşteaptă la un duel spectaculos în Bănie, mai ales că, faţă de meciul direct din Cupă, acum se va juca pe un teren bun.
„Vom avea un meci dificil, contra unei echipe bune, am văzut acest lucru şi în meciul din Cupă, Botoşani joacă fotbal, îmi place stilul lor de joc, ofensiv, pozitiv, dar important este cum se simt jucătorii noştri după meciul de Cupă, sunt obosiţi, vom vedea cum gestionăm această perioadă. Cred că va fi un meci de calitate, spectaculos, fiindcă se întâlnesc două echipe ofensive şi se va juca pe un teren bun.
Poate că Botoşani nu a jucat foarte bine în runda trecută, dar meciurile nu seamănă, ei au o echipă foarte bună. Nu cred că este vorba de o revanşă pentru ei contra noastră, după meciul din Cupă, fiindcă ne vom întâlni din nou în play-off, fiecare echipă vrea să strângă cât mai multe puncte” a declarat Marinos Ouzounidis.
„Bineînţeles că avem nevoie de VAR şi în România, fiindcă unele faze sunt greu de înţeles, arbitri trebuie să fie ajutaţi, sunt şi ei oameni, pot greşi, nu înţeleg de ce nu s-a implementat până acum. Şi cu VAR se pot produce erori, dar fără VAR este şi mai dificil” a declarat antrenorul grec.
Despre posibilitatea de a câştiga Cupa României în acest sezon, Marinos Ouzounidis a spus: „Nu am ajuns nici măcar în finală, dar nu e vremea să ne gândim la Cupă, fiindcă avem meci de campionat. Nu aş fi dat victoria din Cupă pe una în campionat cu Chindia, fiindcă obiectivul nostru era să le câştigăm pe ambele.
Oricum, nu meritam să pierdem nici meciul din campionat, chiar dacă nu a fost o prestaţie bună a noastră, dar putem învăţa din acel eşec, nu suntem o echipă invincibilă. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea şi să ne gândim numai la meciul următor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER