„O ceartă inutilă între incompetenți!”. Adrian Porumboiu dă de pământ cu FRF și LPF

„O ceartă inutilă între incompetenți!”. Adrian Porumboiu dă de pământ cu FRF și LPF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA, a avut o reacție dură la adresa celor de la FRF și LPF, cu privire la scandalul dintre cele două foruri, care are la bază implementarea VAR-ului în fotbalul românesc.

În ultima perioadă, între FRF și LPF a pornit un adevărat „război”, cele două foruri acuzându-se reciproc de interese ascunse.

Joi, la sediul LPF, a avut loc Adunare Generală cu majoritatea conducătorilor cluburilor din Liga 1, în cadrul căreia s-a discutat despre introducerea VAR-ului în fotbalul românesc, însă părțile nu au ajuns la un numitor comun.

Adrian Porumboiu dă de pământ cu FRF și LPF

Fostul arbitru s-a declarat deranjat de scandalul iscat între FRF și LPF și îi numește incompetenți pe angajații celor două foruri. Acesta susține că VAR-ul trebuie implementat neapărat în fotbalul românesc, pentru a avea arbitraje corecte.

„O ceartă inutilă între incompetenți. Pentru că ambele «tabere» nu-și văd și nu-și cunosc atributul pe care îl au acolo unde sunt, fie că vorbim despre președintele Federației, fie că vorbim despre cei de la Ligă. Liga se pare că este cea care promovează această idee, care este, zic eu, salvatoare pentru arbitraje corecte. Concret, LPF-ul trebuie să asigure toată infrasctructura, iar Federația trebuie să plătească necondiționat instruirea arbitrilor. Eu nu înțeleg de ce nu se adună și nu lasă laurii, ce lauri să câștigi de pe treaba asta? Un lucru este clar, trebuie să fie implementat sistemul VAR”, a declarat Adrian Porumboiu, la GSP.

Mihai Stoichiță, declarație dură la adresa LPF

Oficialul FRF este de părere că interesul LPF-ului nu este acela de implementa sistemul de arbitraj video în fotbalul românesc, ci de a practica un joc politic. În plus, Stoichiță a anunțat că angajații Ligii au salarii uriașe.  „Am înțeles că ei își dau niște salarii exagerate pentru nivelul nostru. Am înțeles că sunt 2.000.000 de lei pentru 20 și ceva de angajați. Și ei vor să finanțăm noi acest proiect al VAR-ului. Cupa României e organizată de FRF și probabil că va fi prima care va beneficia de VAR.

Să zicem că ne înțelegem cu Liga și implementăm VAR, dar asta nu se va întâmpla decât după opt-zece luni. Arbitrii trebuie instruiți, vom pierde o brigadă de arbitri pe etapă, cei mai buni arbitri trebuie să stea în camera VAR.

N-a spus nimeni că n-avem nevoie de VAR, ne dorim VAR. Dacă se va ajunge la o soluție între cele două foruri, introducerea sistemului va dura.

Trebuie să fim echilibrați, nu să facem o luptă politică a unora care probabil se văd în alte funcții. E o problemă pe care vrem să o rezolvăm, dar într-un mod în care să fie echitabil pentru toate părțile”, a declarat Mihai Stoichiță, pentru Digi Sport.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×