Florin Răducioiu a făcut „valuri serioase” după ce a dat de înțeles că România nu s-a omorât cu firea în meciul cu Spania, iar Gabi Balint, secundul României la Campionatul European din 1996, a dezvăluit pentru ProSport ce s-a întâmplat înaintea duelului cu ibericii.
Ivo Georgiev (48 de ani), fostul atacant al Bulgariei, a lansat și el acuzații grave la adresa României, în special a fundașilor tricolori, care i-ar fi lăsat pe spanioli să înscrie, dar Gabi Balint este convins că problema a intervenit doar la nivel mental, iar jucătorii nu s-au mai putut motiva, după două eșecuri consecutive.
La Euro 1996, România a încheiat ultima în grupa B, după trei înfrângeri: 0-1 cu Franța, 0-1 cu Bulgaria și 1-2 cu Spania
„S-a greșit mult în acel meci, a fost o lipsă totală de concentrare! De la asta, la povești nemuritoare este o cale lungă. Am întâlnit o echipă care ne era superioară, iar noi pierdusem calificarea. Era greu, ultimul meci pentru noi. Dacă am fi avut vreo șansă, alta era atitudinea jucătorilor noștri, cu siguranță.
Au mai fost cazuri, au pierdut primele două meciuri și s-a dus și al treilea în cap. Jucătorii n-au mai fost motivați, totul a depins de asta. N-ai avut pentru ce să mai joci, eventual doar pentru palmares. La acel turneu final, am avut un gol perfect valabil care ne-a fost anuluat cu Bulgaria, poate că meritam chiar să câștigăm acel meci.
Concluzia este că am început cu stângul, am terminat cu stângul. În plus, Spania avea o echipă foarte bună. Dacă ne bătea Albania sau Cipru, era altceva”, a spus Gabi Balint, pentru ProSport.
Florin Răducioiu (50 de ani), fostul atacant al lui Dinamo și al echipei naționale de fotbal a României, și-a amintit meciul cu Spania, de la EURO 1996, și a răspuns acuzațiilor de blat făcute de către bulgari. „Echipa era neatentă şi asta m-a pus pe gânduri”, a spus fostul mare atacant, care a și marcat golul cu Spania.
„Nu vreau să fac declaraţii, care pot avea repercusiuni asupra mea. Nu comentez. Şi ăsta e un răspuns. Mi s-a părut că apărarea noastră era total dezorientată şi nu ştia pe cine să marcheze, era haos. Mereu ne-am apărat cu mulţi jucători, dar erau distanţele prea mari şi eram foarte neatenţi la fazele fixe, la cornere, lovituri libere. Echipa era neatentă şi asta m-a pus pe gânduri. De altfel, al doilea gol, al lui Amor, a fost după o lovitură liberă, în minutul 86, 87. Da… Echipa a fost defazată”, a spus Florin Răducioiu, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER