FCSB a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, în etapa 27 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, iar Florin Tănase și Florinel Coman, doi dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Toni Petrea, au fost criticați dur.
Antrenorul Aime Lema, fost fotbalist în Liga 3 și Liga 4 din România, a vorbit despre jocul prestat de cei doi jucători de la FCSB la meciul cu UTA Arad, scor 1-0, și i-a criticat pe aceștia.
Aime Lema consideră că prestația celor doi jucători de la FCSB este o rușine, toate acestea deoarece au fost individualiști și nu s-au gândit la telespectatorii de acasă. Totodată, fostul fotbalist român s-a arătat deranjat de ratările vedetelor formației roș-albastre, dar și de pasele greșite de către aceștia.
„Aşa nu! Când eşti o echipă mare, nu-ţi permiţi să faci aşa ceva. FCSB a avut 1-0 şi şi-a permis să facă ce nu trebuia să facă. Ce au făcut Tănase şi Coman în repriza a doua e o ruşine! Nu au jucat colectiv, nu au încercat să facă mai mult pentru televiziuni, pentru telespectatorii care se uită.
Aşa nu! Nu se poate! Cei de la UTA au simţit că FCSB nu mai joacă şi au forţat în repriza a doua. Nu poţi să ratezi atât, nu poţi să nu dai nişte pase simple. Ai un pic de respect pentru fotbal! FCSB a pierdut foarte multe meciuri şi campionate în acest fel. Un minus pentru Tănase, vrea doar să fie golgheter”, a declarat Aime Lema pentru GSP.ro.
Pentru FCSB urmează meciul cu CFR Cluj, vineri, 13 martie, de la ora 20.30, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport. Gruparea roș-albastră nu se va putea baza pe serviciile lui Risto Radunovic la derby-ul de pe „Arena Națională”, toate acestea deoarece muntenegreanul este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER