Rareș Fortuneanu a stat de vorbă în exclusivitate cu ProSport și a vorbit despre eșecul naționalei cu Kosovo. România a obținut un punct din cele 4 puse în joc în calificările pentru Euro 2022.
După 23-23 la Priștina în jocul tur, tricolorii au cedat în partida de pe teren propriu, cu scorul de 30-25.
Rareș Fortuneanu a fost categoric în pivința selecției, susținând că i-a aparținut sută la sută, după ce s-a consultat cu colegii.
Rareș Fortuneanu a mărturisit că nu a avut încă suficient curaj pentru a revedea jocul de ieri România – Kosovo, care a însemnat, probabil, cea mai mare umilință din istoria handbalului românesc.
„Înainte de toate aș vrea să încep cu altceva. Federația este organizatoarea cantonamentului, asigură condițiile de pregătire. În niciun caz nu poartă vina acestor rezultate. Responsabilitatea este în primul rând a mea. Nicăieri nu am văzut asemenea condiții precum am avut noi, astfel încât să ne facem treaba. Ne-a asigurat absolut tot ce ne-a trebuit. Cartușele împotriva federației nu-și au rostul acum”, a declarat selecționerul pentru ProSport.
Rareș Fortuneanu este criticat la rândul lui pentru rezultatele României, selecția fiind cel mai important aspect care i se reproșează. Dar pe puncte, iată care au fost explicațiile selecționerului:
Pregătire înaintea celor două jocuri. „Ne-am reunit cu aproape o săptămână înainte, cu 21 de jucători. Au apărut unele probleme pe partea cu pivoții. Andras Szasz mai avea nevoie de 10 zile de recuperare. Iar Adrian Rotaru, pe care l-am convocat în premieră, nu a mai putut veni. Soția lui a fost testată pozitiv la Covid-19 și nu am vrut să riscăm nimic. A mai lipsit Ionuț Iancu din același motiv. În rest, am avut toți jucătorii pe care i-am vrut. Am avut doar două ședinte de pregătire pentru apărare, în rest am pus accent pe atac. 80% am ținut să avem același nucleu. S-a muncit foarte bine la antrenamente, atmosfera a fost excelentă, eu am fost mulțumit”.
De ce România nu a reușit să învingă Kosovo. „Cred că a apărut un blocaj mental în repriza a doua a partidei tur, care s-a prelungit și la retur. Nu ne venea să credem că reprezentativa Kosovo ne poate pune probleme. Pe fondul unei relaxări sau pe siguranța faptului că vom câștiga, nu ne-a mai ieșit nimic. Am făcut greșeală după greșeală, am avut ratare după ratare și am terminat egal în tur. În partida retur, cel mai important lucru pentru mine a fost recuperarea emoțională a jucătorilor, dar se pare că nu am reușit să-i scoatem din blocaj și s-a creat o panică.
Era clară o diferență de nivel între cele două naționale încă de la jocul tur, dar pe teren nu s-a văzut. Îmi asum în totalitate vina acestor rezultate. Știu cine sunt, ce am făcut și cât am muncit printre străini pentru a ajunge aici. Iar când te întorci printre ai tăi și te seceră, este puțin cam greu. Am avut două rezultate negative, știm că am adus multă supărare, dar primii care sunt afectați suntem noi”.
Despre Popescu și Stănescu. „Popescu nu este rezervă pentru mine, este portarul nr. 1 și la St. Raphael, chiar dacă la ultimele meciuri a apărat mai mult Alexandre Demaille. A prins foarte bine și a rămas în poartă. Dar despre Pope nu avem ce să vorbim, este portarul nr. 1 al României”.
De ce nu Irimuș și Șelaru. „Am plecat la drum cu 4-5 portari. Pe listă au mai fost Dan Vasile, Ionuț Iancu și Andrei Lazăr. Am vrut să avem 3 jucători cu experiență și 2 tineri în spatele lor. Nu am vorbit cu Irimuș și Șelaru”.
Alte Soluții pe inter stânga. „Alexandru Șimicu este accidentat de aproape un an, la fel și Bizău și Csepreghi pe care i-am vrut și la aceste jocuri. Ilie l-am luat pentru că este un tânăr cu mare perspectivă. Alții nu sunt. La Dinamo este Kuduz, la Constanța, Komogorov. Cluburile preferă străini”.
Absența lui Călin Căbuț din meciul 2. „Din păcate, a fost testat pozitiv pentru Covid 19 după revenirea din Kosovo”.
Absența lui Javier Humet. „Refuză echipa națională după turneul de anul trecut din Italia, pentru că l-am folosit la un moment dat, din rațiuni tactice, extremă dreapta. Eu nu pot să forțez pe nimeni să vină la echipa națională, dacă nu are inima deschisă”.
Selecția lui Călin Dedu. „Alexandru Dedu nu m-a sunat niciodată și să-mi spună să-l iau pe Călin la echipa națională. Dar niciodată! Și ca să dau un alt exemplu, la St. Raphael este în lot și Nicolas Krakowski, fiul președintelui care a înființat clubul, cel care m-a adus în Franța, care mi-a încredintaț rolul de căpitan pentru 9 ani de zile, iar de 5 ani mi-a dat o responsabilitate foarte mare. Și el nu joacă. Am principiile mele, mor cu ele, dar nu fac abateri de la ele. Călin Dedu este viitorul pivot al echipei naționale.
Încă de la început l-am luat cu noi, i-am dat posibilitatea să se antreneze și să intre într-un sistem, să crească. Este un pivot de talie mare, așa cum sunt și Kamil Syprzak, Nicolas Tournat. De la Marian Cozma, România nu a mai avut un asemnea pivot cu talie, cu șanse foarte bune de a ajunge unul foarte bun în Europa. Doar că trebuie să mai lucrăm cu el, să-i dăm elementele tehnico-tactice. La început a fost al patrulea pivot, dar între timp mi-a arătat că este în Top 3. Și nu mi-a fost frică să joc cu el în cele două partide. Talentul și valoarea nu are vârstă. Nu vreau să intru în bucătăria cluburilor, dar el ar trebuie să joace azi 40 de minute atac – apărare. El trebuie să învețe să se și apere în zona centrală. Dar lucrurile se fac treptat, cu o logică”.
Selecția. „Îmi asum pe deplin selecția. Sunt stăpân pe selecție, eu am făcut-o! Bineînțeles, după ce m-am consultat și cu colegii. După rezultatele cu Kosovo, sunt principalul vinovat”.
Despre viitorul lui la echipa națională. „Nu știu care va fi, este prea departe să mă gândesc ce va fi după ultimele două meciuri de calificare. Deocamdată, am nevoie de o săptămână să mă liniștesc și să realizez ce s-a întâmplat cu adevărat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER