Dinu Gheorghe deplânge demiterea lui Dan Alexa de la Rapid: „Dacă el continua, erau unde e acum Craiova!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre demiterea lui Dan Alexa de la formația giuleșteană, pe care o consideră o mișcare nepotrivită.

Dan Alexa (41 de ani) a fost demis în luna august a anului trecut de pe banca Rapidului.

În prezent, antrenorul principal de la Rapid este Mihai Iosif.

Dinu Gheorghe deplânge demiterea lui Dan Alexa de la Rapid

Fostul conducător din Giulești susține că Dan Alexa era cel mai potrivit antrenor pentru obiectivul pe care îl are Rapid, astfel că nu ar fi trebuit demis.

„N-am înțeles de ce s-a renunțat la Alexa. El e cel mai bun pentru Liga 2, pentru promovare. Bugetul Timișoarei este la 25% din cât are Rapidul. Alexa știe lotul, îl citise, eu zic că, dacă el continua la Rapid, erau unde e acum Craiova sau Timișoara.

Nu poți promova cu o echipă, dacă schimbi antrenorii pe bandă rulantă, e greu, lipsa de experiență aici a dus. Aș aduce un antrenor care știe ce înseamnă promovarea pentru Liga 1. Sunt antrenori care pot promova, Alexa, Pelici, mai sunt. Sunt antrenori foarte buni pentru echipa a doua”, a declarat Dinu Gheorghe, pentru ProSport Live.

Dinu Gheorghe nu crede în promovarea Rapidului în Liga 1

Rapid are șanse mici să mai lupte pentru promovarea în Liga 1, iar Dinu Gheorghe știe de ce giuleștenii au ajuns iar într-o situație grea, după ce nu și-au îndeplinit obiectivul nici în sezonul trecut. Fostul conducător din fotbalul românesc crede că fanii n-ar trebui să se amestece în problemele echipei.

„Echipa nu joacă, asta e marea mea teamă. S-a văzut cu Slobozia, cu Ripensia, speranțele sunt din ce în ce mai mici, depinde și de celelalte meciuri, sunt piedici. Călărașiul a arătat mai bine decât Rapidul. Nu știu dacă Iosif are capacitatea să aducă la echipă motivație, entuziasm, pentru că el vine de acolo din interior.

Să dea Dumnezeu să fie bine, lucrurile sunt foarte complicate și șansele mici la promovare. Nu contest numirea lui Iosif. Acolo este patronatul care are decizia și apoi această entitate a suporterilor, un grup de suporteri, care probabil iau decizii la echipă. Eu cred că lucrurile trebuie separate foarte clar”, a mai spus Dinu Gheorghe.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×