Dan Nistor a dezvăluit motivul pentru care celebrează golurile cu acest salut: „Îmi umple inima de bucurie”

Dan Nistor a dezvăluit motivul pentru care celebrează golurile cu acest salut: „Îmi umple inima de bucurie”
dan nistor salut
  • Publicat:

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Dan Nistor (32 de ani), a dezvăluit ce se află în spatele gestului de a saluta milităreşte, după ce marchează un gol.

Jucătorul vicecampioanei, Dan Nistor, celebrează astfel o reuşită imitând o manifestare a fiului său. Gestul este practic dedicat lui Matteo, băiatul său în vârstă de 4 ani.

Mijlocaşul oltenilor nu mai salutase de mult timp, mai precis de la meciul de titlu din vara trecută, cu CFR Cluj, când a deschis scorul, dar oaspeţii au marcat apoi de trei ori pe „Ion Oblemenco”.

Dan Nistor a dezvăluit motivul pentru care celebrează golurile cu acest salut: „Îmi umple inima de bucurie”

„Jucându-mă des cu fiu-meu prin casă, tot zice că el e căpitanul și face salutul acesta al militarilor. Dimineața, la prânz, seara, practic de fiecare dată când mă vede. Și eu, la rândul meu, de fiecare dată când marchez mă duc către camera televiziunilor de pe marginea terenului și imit fix aceeași mișcare pe care o face și el în acel moment din fața televizorului. E practic salutul nostru și îmi umple inima de bucurie de fiecare dată” spune Dan Nistor, care a marcat pentru prima oară în acest sezon în meciul cu UTA, câştigat de Universitatea Craiova cu 2-0.

Dan Nistor a deschis scorul şi a fost declarat MVP-ul partidei. „Ne bucurăm foarte mult că am câștigat și că nu am primit gol. Le dedicăm golul celor de la Craiova Maxima, au trecut 38 de ani de la acea victorie uriașă. Eu zic că începem să jucăm ce vrea mister. Vom lucra și mai mult și asta se va vedea pe viitor. Avem două finale cu FCSB și cu CFR Cluj, apoi va veni play-off-ul și va fi care pe care. Îmi pare nespus de rău de Mirel Rădoi și să sperăm că își va reveni destul de repede pe banca naționalei” a declarat Dan Nistor la finalul meciului cu UTA.

Cotat la 1.1 milioane de euro, Dan Nistor are în acest sezon un gol şi cinci pase decisive în 30 de meciuri pentru Universitatea Craiova, echipă cu care mai are contract până în vara anului viitor. Nistor nu a mai fost convocat la lot de Mirel Rădoi, după ce fusese integralist în jocul cu Irlanda de Nord, din Liga Naţiunilor, în toamna trecută.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×