Ianis Hagi a fost titular în marele derby al Scoției, dar a rezistat pe teren doar 65 de minute. Mijlocașul a greșit o singură pasă și a fost notat cu 6,8 de Sofa Score.
Ianis Hagi nu a prins niciun minut în returul din optimile Europa League, cu Slavia Praga. Scoțienii au fost eliminați, după un meci mare al lui Nicolae Stanciu, iar suporterii lui Gers i-au reproșat lui Steven Gerrard că nu l-a folosit pe mijlocașul român.
Ianis a fost trimis în primul 11 în derby-ul cu Celtic. Rangers este deja campioana Scoției, iar Old Firm a fost doar un meci al orgoliilor pentru Steven Gerrard și compania.
Ianis Hagi a jucat până în minutul 65, iar presa de la Glasgow a subliniat că are nevoie de continuitate pentru a fi la înălțime.
Herald a scris ca Hagi „nu s-a putut implica suficient pentru a dat lovitura cu Celtic”, din cauza distanței mari față de poarta adversă.
Jurnalistii de la The Scotsman au notat ca Ianis a părut că „are nevoie de constanță în primul 11 pentru a reuși să practice din nou jocul de la începutul acestui an”.
Iată cifrele lui Ianis Hagi, conform celor de la Sofa Score, care l-a notat cu 6,8.
Mohamed Elyounoussi, marcatorul primului gol, a fost notat cu 7,5, cea mai mare notă, în timp ce Alfredo Morelos a primit 7,4.
După ultima etapă din sezonul regulat, Rangers rămâne neînvinsă, cu 89 de puncte, 28 de victorii, cinci remize și un golaveraj 78-10. De partea cealaltă, Celtic e pe poziția secundă, cu 69 de puncte.
? #ElBufalo at the back post. pic.twitter.com/8CO2HJjsbq — Rangers Football Club (@RangersFC) March 21, 2021
? #ElBufalo at the back post. pic.twitter.com/8CO2HJjsbq
— Rangers Football Club (@RangersFC) March 21, 2021
?"This is a more positive result for us than them." Rangers boss Steven Gerrard reacts to a 1-1 draw against Celtic in the Old Firm Derby pic.twitter.com/8vrwKQ8MPW — Football Daily (@footballdaily) March 21, 2021
?"This is a more positive result for us than them."
Rangers boss Steven Gerrard reacts to a 1-1 draw against Celtic in the Old Firm Derby pic.twitter.com/8vrwKQ8MPW
— Football Daily (@footballdaily) March 21, 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER