Steluța Luca: „Unde este orgoliul tău ca jucătoare? A ajuns o extremă să ceară 6.000 de euro și să nu joace la echipa de club”. De ce a eșuat naționala feminină + Datele cutremurătoare din sectorul juvenil | EXCLUSIV

Redactor:
Marius Hutu
Steluța Luca: „Unde este orgoliul tău ca jucătoare? A ajuns o extremă să ceară 6.000 de euro și să nu joace la echipa de club”. De ce a eșuat naționala feminină + Datele cutremurătoare din sectorul juvenil | EXCLUSIV
Steluta Luca, antrenorul echipei Oltchim Ramnicu Valcea, urmareste meciul cu SCM Craiova, care marcheaza retragere din activitatea competitionala a lui Ildiko Barbu Kerekes, portarul echipei de handbal feminin SCM Craiova si fost portar al echipei nationale, vineri, 18 mai 2013 la Craiova. BOGDAN DANESCU / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steluța Luca, vicepreședinte al FRH, a admis faptul că handbalul din România trece printr-un moment dificil. Mai ales că nici echipa națională de senioare, văzută ca o adevărată „locomotivă” chiar pentru întreg sportul românesc la „jocuri”, nu mai performează.

Tricolorele au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar în spate au avut alte două turnee finale consecutive în care au dezamăgit, la Mondialul din 2019 și Euro 2020.

Steluța Luca are în plamares, printre altele, medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005.

Steluța Luca: „Un lider de echipă este cel care dă tonul în apărare”

Steluța Luca a acceptat o discuție cu ProSport și a analizat la rece toată situația după ratarea calificării la Jocurile Olimpice. „Mă așteptam ca după Campionatul European să văd o altă atitudine la fete, să strângă rândurile și să vină cu un rezultat bun, să se califice la Jocurile Olimpice. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar nu am văzut acea ambiție la ele. Mai ales că acum am fost și în formulă completă. România s-a prezentat, să zicem, cu 90% cel mai bun lot. Poate au lipsit 1-2 jucătoare. Aș mai fi completat cu Elena Dache sau Andreea Rotaru. Aș mai fi completat la extrema dreaptă cu Andra Moroianu. Chiar dacă este tânără, aș fi luat-o în lot, a jucat la echipa de club”, ne-a relatat fosta „stângace” a echipei naționale.

steluta luca
Naționala feminină nu a mai avut performanțe deosebite după Euro 2018© FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

Steluța Luca a observat o oarecare lipsă de interes a unor jucătoare la echipa națională. Posibila cauză? „În ultima perioadă, eu cred că jucătoarele se gândesc mai mult la viața personală decât la performanță. Hai să ne uităm puțin și la generațiile din urmă, banii au venit după ce au fost obținute rezultate. Acum se întâmplă exact invers. Au bani și nu mai sunt dornice de rezultate. Problema asta ține și de cluburi, sportivii trebuie întâi să demonstreze că merită acei bănuți. Lor le este cald așa. Când ajungi la echipa națională, trebuie să vii și cu inima, să faci performanță, să ajuți România. Ori acest lucru nu l-am văzut la multe jucătoare, exceptându-le pe Cristina, Crina, Denisa…”, a venit răspunsul fostului inter dreapta.

„Unde este orgoliul tău ca jucătoare? A ajuns o extremă să ceară 6.000 de euro și să nu joace la echipa de club. Despre ce vorbim? Nici Dembele nu are 6.000, campioană mondială, europeană, medaliată la Jocurile Olimpice”, Steluța Luca

„Nu putem să spunem că din cauza străinelor nu avem rezultate”

Dincolo de ambiție, Steluța Luca a mai identificat o problemă mare la echipa națională, absența unui lider în apărare: „Nu am văzut un lider la echipa națională. Liderul este jucătoarea din apărare. Un lider de echipă este cel care știe să strângă pe lângă el colegele, să le mobilizeze, cel care dă tonul în apărare.

Sigur, nu trăim din amintiri, dar când eram cu Vali (n.r. Beșe) sau cu cine am mai fost în apărare, din priviri ne înțelegeam. Știam că dacă ne facem treaba în apărare, sunt fete care să dea 8-10 goluri, mai dădeam și eu 3-4 și câștigam meciul. Aici este spiritul de echipă, în apărare. Trebuie să ne trezim în primul rând noi, jucătoarele. Tu, când vii la echipa națională, reprezinți România, ai de apărat niște rezultate care s-au făcut. Nu pui banii pe primul loc și apoi să vină și restul, NU! Noi am câștigat bani după ce am avut rezultate. Acum vin banii și rezultatele mai așteaptă”.

„Demonstrează că ești mai bună și nimeni nu te dă la o parte. Dă-mi numele antrenorului care preferă o străină în locul unei românce. În momentul în care tu nu dai sută la sută pe teren, este normal ca antrenorul să folosească și o străină sau este normal ca și clubul să se uite și în afara țării. Aici este vorba despre mentalitatea jucătorului român”, Steluța Luca

Steluța Luca: „Toate fetele care au fost la calificări, joacă”

Vicepreședintele FRH a exclus din start faptul că una dintre problemele echipei naționale ar fi faptul că în Liga Florilor sunt din ce în ce mai multe jucătoare străine. „Este o problemă falsă. Toate fetele care au fost la calificări, joacă. Le luăm pe posturi. Portarii evoluează în Champions League. Extremele stânga, Iuganu și Cristina Florica, sunt primele soluții la cluburile lor. Neagu joacă, Laslo joacă, Buceschi joacă, Crina joacă, Ostase joacă. Singurul post unde jucătoarele nu au fost titulare, ar fi pe extremă dreapta. Dar la ultimele meciuri, Laura a arătat o formă bună. Seraficeanu este singura care nu prea evoluează la echipa de club. Laura Popa, singura stângace, joacă la Rapid. La lot nu a fost folosită de deloc, iar la meciul doi a fost în tribună. Deci, nu putem să spunem că din cauza străinelor nu avem rezultate.

Eu ca sportivă din România, ce fac să le dau la o parte pe străine? Când am promovat la senioare, o aveam în față pe Mariana Tîrcă. Dar am muncit să intru în echipă. A fost mutată ea în centru și eu am jucat inter. Dacă muncești, nu are cum să nu te bage antrenorul”, a comentat Steluța Luca.

România este în cădere liberă și cu naționala de handbal feminin, în condițiile în care are totuși o generație campioană mondială la junioare, este vorba despre jucătoarele născute în 1996-1997. „Toată lumea vorbește de generația Cristinei Laslo. Păi, haideți să vedem acea generație. Din nucleul de bază de atunci, joacă toate acum în Liga Florilor, de ce ne văităm? Dar, care le este valoarea acum? 96-97 a fost generație bună. De asemenea, 98-99 a fost o generație unde s-au detașat câteva jucătoare. Acum, în Liga Națională sunt Kelemen, Popescu, Mihart și Severin la Zalău, Nagy este la Slatina, Petruș la Buzău, le ai pe Hosu și Daria Bucur la Vâlcea, Tecar la Baia Mare și Sorina, care trebuie să revină”, a evidențiat Steluța Luca.

„Adina Meiroșu, Oana Manea, Ada Nechita, fetele tinere care mai erau la echipă, rămâneau la individualizare”

Mergând și mai jos la generația 2000-2001, generație cu care a lucrat, fosta jucătoare a echipei naționale a remarcat: „Poate că este o generație sacrificată și pentru faptul că s-a anulat Campionatul Mondial de tineret din cauza pandemiei, competiție care trebuia să se țină în România. Toată generația are de suferit. Dar avem totuși câteva fete crescute în Centrul Național de Excelență, care acum sunt în Liga Națională. Ciucă, Marin și Stamin sunt la Vâlcea, Moroianu la Bistrița, Bălăceanu la Brăila, Moraru la Buzău, Mincu la Craiova, Moraru la Buzău, Vâlcan și Jipa la CSM București.

Și antrenorii ar trebui să aibă încredere în tinere, să le dea șanse să joace. De aceea au apărut și aceste reguli cu U21 și U23, pentru a oferi mai multe șanse și celor tinere. Este foarte ușor să mizezi doar pe cele cu experiență. Antrenorii ar trebui să fie preocupați mai mult și de jucătoarele tinere, să facă individualizare cu ele, chiar dacă au terminat junioratul”.

steluta luca
Deși era o jucătoare consacrată în 2005-2006, Adina Meiroșu rămânea după antrenamente și la individualizare

Plecând de la această idee, Steluța Luca, vicecampioană mondială în 2005, nu a uitat că individualizarea la jucătoarele tinere era baza în trecut. „Îmi aduc aminte când eram la Vâlcea, când am ajuns la 30 de ani, după ce se termina antrenamentul, noi > plecam la vestiar, iar cele tinere continuau. Îmi aduc aminte de Adina Meiroșu, Oana Manea, Ada Nechita, fetele tinere care mai erau la echipă, rămâneau la individualizare. Și asta s-a cunoscut. În momentul în care te bazai pe ele și le băgai să joace, făceau față. Așa le crești și pe cele tinere, oferindu-le încredere”.

Datele cutremurătoare din sectorul juvenil

Din cauza pandemiei de coronavirus, multe jucătoare din generația 2001 nu au jucat turnul final, iar antrenorii de Ligă nu au avut ocazia să le vadă. Steluța Luca a confirmat că doar activitatea din Centrele de Excelență s-a reluat din septembrie 2020. În schimb, cluburile au întâmpinat dificultăți majore, fie din cauza pandemiei, fie din cauza sălilor închise. Datele sunt cutremurătoare:

„Multe cluburi de juniori, cu tradiție, gen CSS-uri, LPS-uri, nu s-au înscris în Campionatele Naționale. Din lipsa banilor, din cauza testelor Covid care costă foarte mult. Au fost și părinți reticenți care nu și-au mai lăsat copiii la handbal. De aceea, multe echipe de juniori s-au retras în acest sezon.. Au rămas cluburile private și cluburile care au avut o susținere mai mare de la primării. La junioare I, din 43 de echipe au rămas vreo 19. La junioare 2 s-au retras vreo 20 și ceva de echipe, la junioare 3, la fel”.

Iar primele probleme majore sunt întâmpinate chiar la alcătuirea lotului național de junioare U17, care în vară va participa la Campionatul European. „Încercăm să facem lotul la U17. Avem 1-2 posturi destul de rudimentare acolo. Am fost pe la toate turneele, să căutăm jucătoare pentru acele posturi. Unde nu am putut ajunge eu, au fost antrenorii de loturi, s-a mers la fiecare turneu. Iar acele posturi nu am reușit încă să le acoperim. Există acele posturi unde ne mai trebuie ceva”, a dezvăluit Steluța Luca.

steluta luca
Steluta Luca a fost o jucătoare completă

Global, se sus până jos, cea mai mare problemă a handbalului românesc este cea a interului dreapta. „Este un post liber la naționala mare de când m-am lăsat în 2008. Dar cine a fost preocupată să-l ocupe? La tineret este acum Alicia Gogîrlă, este cât de cât acoperit, dar la junioare este o problemă majoră”.

Steluța Luca a mai vorbit despre…

… soluții de redresare. „Întoarcerea la munca de jos. Antrenorii să lucreze mai mult cu jucătoarele tinere. Sunt echipe care au jucătoare tinere, dar să le pună la muncă”.

… sfaturi pentru jucătoare. „Viața extra-sportivă trebuie înlocuită cu studiul, educația. Acestea să fie pe primul plan”.

„Care ar fi ordinea firească a lucrurilor? Muncă, lot național și apoi bani, asta să fie gândirea lor”.

4 selecționeri în 2 ani și jumătate la senioare. „La noi, din păcate, se cere acum rezultatul. Cred că antrenorii care au fost, trebuiau lăsați să-și ducă mandatul la final. Dar aici, Comisia Tehnică și Consiliul de Administrație au luat decizia de a schimba antrenorii. Nu poți să faci asta, până la urmă bulversezi și jucătoarele, azi au pe cineva, mâine pe altcineva”.

„La Europene, la junioare, ne-a bătut o slovenă de 1.55, centru, ne-a legat picioarele”

…apărare. „Apărarea este un act de voință, asta ține de jucător, nu ține de antrenor. Eu nu mai văd un jucător complet, care face și atac și apărare. Stai că fac schimăbări. OK, le faci. Dar apărarea? Jocurile se câștigă în apărare. Ori noi suntem greoaie, lente”.

victoria Muntenegrului asupra Norvegiei. „A venit pe un joc rapid. Am avut și noi momente bune, dar Muntenegru a câștigat cu Norvegia printr-un joc rapid. A pus o extremă în centru și a avut-o pe Jaukovic care a dat de afară. A avut un inter care a dat de afară, iar restul a fost totul pe viteză. Ori noi jucăm cu talie. Iar la generația 2002-2003, la European, unde ne-am dus pe locul 11, ne-a bătut o slovenă de 1.55, centru, ne-a legat picioarele”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×