România U21 a remizat, 1-1, contra reprezentativei Olandei U21, în primul meci de la Campionatul European de Tineret. Radu Drăgușin, fundașul naționalei U21, a recunoscut faptul că adversarul a dominat meciul.
Golurile partidei au fost marcat de Schuurs (16′) și Ciobanu (20′).
Deși olandezii au dominat jocul, Radu Drăgușin susține că „tricolorii” nu s-au speriat în momentul în care au încasat golul din minutul 17, astfel că, la scurt timp, aceștia au egalat pe tabela de marcaj. Fundașul, în vârstă de 19 ani, a mărturisit că este cu gândul la meciul pe care România îl va avea sâmbătă, contra Ungariei, țara gazdă.
Drăgușin nu a dorit să vorbească despre contractul său cu Juventus, care urmează să expire la finalul actualului sezon. Însă, a declarat faptul că dorește să ia cea mai bună decizie pentru cariera sa.
„Mister face alegerile care sunt necesare pentru a duce echipa la un rezultat cât mai bun. Eram încrezători de la bun început, faptul că am luat gol din minutul 17 nu a fost o sperietură. Mă bucură faptul că mulți oameni cred în mine și mă susțin, acest lucru îmi dă o motivație în plus să mă dezvolt în continuare.
Noi nu subestimăm niciun adversar. Meciul cu Ungaria trebuie să îl pregătim maxim și să dăm totul pe teren. Părerea mea e că rezultatul per total e unul corect, ei au dominat jocul, dar noi am avut ocaziile mai mari. Ciobi a dat totul pe teren și datorită lui și echipei am obținut acest rezultat. E o situație foarte complicată pentru că tu ești cu spatele la poartă. Asta e, se întâmplă.
Sunt mereu bucuros când sunt chemat la echipa națională, am fost mândru. Sunt discuții despre viitorul meu, nu vreau să intru în subiectul acesta, vreau să iau o decizie bună pentru cariera mea”, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER