România U21 se va duela cu Ungaria U21 în etapa a doua a grupei A de la EURO 2021, iar Mihai Stoichiță l-a dat de gol pe Adi Mutu și a explicat cum a pregătit duelul de astăzi.
Directorul tehnic al FRF (Federația Română de Fotbal), este sigur că echipa națională a României U21 poate să se impună în fața ungurilor, toate acestea deoarece „tricolorii” lui Adi Mutu sunt superiori fotbaliștilor Ungariei.
Mai mult, Mihai Stoichiță a dezvăluit că Adrian Mutu, selecționerul echipei naționale a României, s-a ocupat după remiza cu Olanda U21, scor 1-1, de recuperarea fizică a jucătorilor și a lucrat mai mult la partea mentală.
„Echipa a demonstrat în primul meci că poate juca fotbal. Avem jucători care îți pot depune candidatura și pentru echipa mare. E foarte important să batem Ungaria.
Tot ce a făcut Adi a fost pentru revenirea cu picioarele pe pământ, pentru revenirea fizică de după meciul cu Olanda. Astea sunt lucrurile importante, pe care le-a pus la punct în ultimele două zile.
Echipa Ungariei e de bătut, nu e o echipă de care să te sperii. Trebuie să o respecți, dar să o bați la modul cel mai serios. Din punct de vedere al nivelului fotbalistic, suntem superiori”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, la emisiunea Liga Digi Sport.
După meciul pe care echipa națională a României U21 îl va juca împotriva Ungariei U21, azi, ora 19.00 reprezentativa lui Adi Mutu se va duela cu Germania U21, cea mai puternică selecționată din Grupa A de la EURO 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER