Mirel Rădoi anunț surprinzător, după eșecul din Armenia: „M-am gândit la demisie cum s-a terminat partida”. Când va lua decizia

Mirel Rădoi anunț surprinzător, după eșecul din Armenia: „M-am gândit la demisie cum s-a terminat partida”. Când va lua decizia
Mirel Radoi, antrenorul nationalei de fotbal a Romaniei, urmareste meciul amical de fotbal contra selectionatei Belarusului, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, miercuri, 11 noiembrie 2020. ALEX NICODIM / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României, s-a arătat extrem de supărat după eșecul dramatic cu Armenia, scor 2-3, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, și a anunțat că se gândește chiar și la demisie.

Armenia și România s-au întâlnit la Erevan în cel de-al treilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, din Qatar, iar gazdele au învins cu scorul de 3-2, după ce România a condus cu scorul de 2-1.

Alex Cicâldău a marcat cele două goluri ale tricolorilor, ambele din pasa colegului de la Craiova, Nicușor Bancu, însă tricolorii nu au reușit să țină de rezultat, după eliminarea lui George Pușcaș și penalty-ul făcut de Alexandru Crețu.

Mirel Rădoi se gândește la demisie, după Armenia – România 3-2

La finalul partidei, Mirel Rădoi a recunoscut că i-a trecut prin cap să renunțe la funcția de selecționer al primei reprezentative chiar imediat după ce arbitrul a fluierat finalul întâlnirii de la Erevan. Acesta a explicat însă că nu vrea să ia decizii pripite.

„În momentul de față, am în minte acest gând. Îl am de cum s-a terminat partida. Vreau să mai treacă o perioadă de timp. O să avem o discuție. Poate, cu venirea altui antrenor, se pot remedia lucrurile. Nu e posibil să vii într-un moment foarte bun…

Eram pe locul 2 cu o victorie azi. Aveam meciuri directe cu Macedonia și Armenia, victorii. Am explicat de când am aterizat aici. Chiar și inainte de meci, chiar și la pauză. Îmi pun semne mari de întrebare de ce nu au putut să reacționeze”, a spus Mirel Rădoi, la Pro X.

Mirel Rădoi a avut o reacție fără precedent și la adresa jucătorilor. Dacă până acum le lua apărarea și lua toată vina asupra lui, de această dată și-a criticat elevii și a explicat că nu înțelege cum e posibil ca aceștia să facă greșeli pe care staff-ul tricolorilor le-a prevăzut. L-a criticat pe George Pușcaș pentru cartonașul roșu încasat și a răspuns iritat la întrebarea legată de schimbările făcute în cadrul acestei partide.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×