Simona Halep este personajul principal într-un material realizat de The Guardian, una dintre cele mai importante publicații din Marea Britanie! Simona a fost criticată după ce a primit vaccinul Pfizer înaintea unor categorii prioritare, pentru ca sportiva din Constanța să poată pleca mai repede la turnee.
Simona Halep și Valeriu Ghoerghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, țin capul de afiș în presa britanică! Într-un articol publicat de The Guardian, este adusă în prim-plan imunizarea Simonei, care fost prezentă la startul vaccinărilor, spre deosebire de majoritatea colegilor din tenis.
Jurnaliștii britanici fac o comparație între situația din România și procedura total diferită din NBA! Cele 30 de echipe din liga nord-americană de baschet au fost avertizate să nu încerce să administreze noile vaccinuri contra COVID-19 înaintea categoriilor prioritare ce au fost stabilite de autorităţile americane de sănătate publică.
„Vaccinarea Simonei Halep a fost foarte vizibilă, coordonată de șeful campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Totodată, au apărut numeroase comentarii negative, după ce una dintre cele mai bune sportive ale României a avut prioritate la vaccinare”, notează The Guardian, subliniind faptul că ceilalți jucători și jucătoare de tenis și-au manifestat reticența față de vaccinarea împotriva Covid-19.
Naomi Osaka și Ashleigh Barty, jucătoarele aflate deasupra Simonei Halep în clasamentul WTA, nu s-au vaccinat și au lăsat de înțeles că nici nu o vor face în viitorul apropiat: „Mă voi vaccina, probabil, dar atunci când voi fi eligibilă!”, a declarat nipona aflată pe locul 2 WTA, în timp ce liderul mondial Ashleigh Barty a spus că în Australia trebuie să îți aștepți rândul pentru a te imuniza „Familia mea va încerca să primească vaccinul”.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a precizat recent că nu s-a făcut o excepție pentru Simona Halep în privința tipului de vaccin administrat, fiind o situație care a fost impusă pentru campioana României. Simona s-a vaccinat cu Pfizer, iar profesorii cu Astra Zeneca.
Simona Halep, care a fost testată pozitiv la coronavirus în octombrie 2020, a primit a două doză de vaccin Pfizer în luna martie! A treia jucătoare de tenis a lumii a mers la Institutul Cantacuzino din Capitală cu două zile mai devreme decât era programată pentru rapel, astfel încât să poată participa la turneul de la Miami. Eleva lui Darren Cahill s-a retras înaintea meciului din turul 3 cu Anastasija Sevastova din cauza unei accidentări la umăr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER