Adrian Vasile s-a declarat mulțumit după victoria echipei CSM București împotriva CSKA Moscova, cu scorul de 32-27, în manșa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Pe de altă parte, antrenorul a considerat că diferența de 5 goluri nu-i va permite reprezentantei României să se relaxeze înaintea returului.
Manșa a doua se va juca în 11 aprilie, la Moscova. Câștigătoarea „dublei” se califică în Final Four.
Adrian Vasile a fost de părere că „tigroaicele” au obținut o diferență importantă în ecuația calificării în Final Four-ul Ligii Campionilor. În niciun caz însă liniștitoare.
„O diferență de 5 goluri nu te poate relaxa. Și pe undeva, chiar mă bucur din acest punct de vedere. Returul din Moscova va fi foarte echilibrat. Va trebui să avem concentrarea, cel puțin în faza defensivă, energia mentală și fizică precum le-am avut în prima repriză”, a declarat Adrian Vasile după meci.
CSM București a făcut o primă repriză fanatstică, reușind să o câștige la 8 goluri diferență (20-12). În partea a doua a avut și avantaj de 9 goluri, dar la final a mai pierdut din viteză.
„Prima repriză a fost aproape perfectă, am marcat 20 de goluri, am primit 12. A fost o repriză la superlativ. Oricât ne-am fi dorit, este tare greu să repeți o astfel de repriză, unde practic ești la cel mai înalt nivel.
CSKA te pune tot timpul sub presiune. Cred că la un moment dat, pe lângă rezervele fizice, este vorba și despre concetrarea mentală, să poți să reziști în fiecare fază de apărare. Și cred că pentru meciul retur este foarte bun acest exercițiu. Pentru că noi nu am mai jucat vreun meci important de 3 săptămâni. Cred că din această repriză secundă vom lua foarte multe lucruri importante”, a comentat antrenorul echipei Adrian Vasile.
Și în retur, CSM va trebui să se descurce fără Carmen Martin, care a absentat în tur, după ce a avut un rezultat pozitiv la testul pentru Covid-19.
„Laura cred că a făcut un meci foarte bun, a fost foarte exactă la acțiunile pe care le-a avut. Avem vatiante pentru oricine să înlocuim. Suntem într-un an în care viața se poate schimba de la zi la zi cu acest covid. Și cred că trebuie să ne adaptăm să facem față lucrurilor”, a susținut Adrian Vasile.
CSM București caută să se califice a patra oară în istoria clubului în Final Four.
„În retur vom juca cu public, ceea ce pentru noi este deja neobișnuit, să avem gălăgie în sală. Va fi unul dintre acele meciuri în care toată energia pe care o ai, toată munca pe care ai depus-o în timpul anului trebuie să se reflecte cu această ocazie. Sunt convins că la ora jocului vom fi pregătiți și vom da absolut totul pentru calificare”, Adrian Vasile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER