Adrian Mihalcea (44 de ani), antrenorul echipei Unirea Slobozia (Liga 2) și fost secund la națională, a analizat prestația tricolorilor în primele meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022 și a tras un semnal de alarmă.
Echipa națională a României a înregistrat o victorie cu Macedonia de Nord și două înfrângeri, cu Germania, respectiv Armenia, în primele trei meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, din Qatar.
După înfrângerea dramatică din Armenia, scor 2-3, Adrian Mihalcea trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care se îndreaptă fotbalul românesc și nu prevede un viitor strălucit dacă lucrurile nu vor începe să se miște.
Adrian Mihalcea a fost antrenor secund la echipa națională a României, în mandatul selecționerului Cosmin Contra. Acesta a spus lucrurilor pe nume și a avertizat cu privire la un nou posibil eșec în drumul către calificarea la Campionatul Mondial.
„Nu e vorba că la fel s-a întâmplat cu noi, s-a întâmplat cu toată lumea! E un început bun, un entuziasm, după care scădem în tot ce înseamnă rezultate şi calitate. Poate că băieţii ar trebui să vină la lot mult mai entuziaşti, cu inima, că fotbal ştiu. Trebuie să ne gândim că de câţiva ani buni tot ne amăgim că ce fotbal bun avem, când de fapt fotbalul la noi e în picaj.
Avem o perioadă începută acum ceva timp, slabă şi în rezultate şi în evoluţii, dar poate trece. Putem să ratăm şi această calificare, dar măcar să luăm exemple de la alte ţări şi să reuşim pe viitor să avem o naţională şi un fotbal care să ne permită să ne gândim la calificări”, a spus Adrian Mihalcea, potrivit Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER