Partida Granada – Manchester United, din manșa tur a sferturilor Europa League, a fost întreruptă după ce un bărbat dezbrăcat a pătruns pe teren.
Momentul halucinant a avut loc în minutul 6 al partidei de pe stadionul „Nuevo Los Carmenes”.
Partida retur este programată pentru 15 aprilie.
Partida dintre Granada și Manchester United nici nu începuse bine când un bărbat dezbrăcat a pătruns pe teren, asta deși meciul se joacă fără specatori. Forțele de ordine au intervenit și l-au evacuat pe intrus, astfel că partida s-a reluat într-un timp scurt.
Echipele de start în Granada – Manchester United:
Granada: Silva – Diaz, Vallejo, Duarte, Neva – Herrera, Gonalons – Kenedy, Montoro, Puertas – Soldado
Manchester United: De Gea – Wan Bissaka, Lindelof, Maguire, Shaw – Pogba, McTominay – James, Fernandes, Rashford – Greenwood
Nicolae Stanciu are șanse mari să ajungă în semifinalele Europa League! Slavia Praga a produs surpriza la Londra și a remizat pe terenul lui Arsenal, scor 1-1.
Dacă Slavia Praga are șanse mari să elimine o altă formație din Premier League, după Leicester, AS Roma a câștigat derby-ul zilei cu Ajax, scor 2-1.
Revelația Granada n-a putut să producă surpriza și cu Manchester United, fiind învinsă cu scorul de 0-2, în timp ce Dinamo Zagreb, care a uimit Europa după ce a eliminat-o pe Tottenham, a cedat pe teren propriu cu Villarreal, care s-a impus la limită, 1-0, după golul marcat de Gerard Moreno.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER