Noul stadion din Ghencea care a costat 100 de milioane de euro este gata, dar nu poate fi folosit din cauza unor probleme birocratice și există șanse ca acesta să rămână închis până în 2022.
Stadionul Steaua va fi bază de antrenament pentru Macedonia de Nord, selecționată care vine la București pentru meciurile programate pe Arena Națională la Campionatul European 2020, dar arena ar putea fi închisă pentru Steaua până în 2022.
Deși George Ogăraru transmitea că speră ca Steaua să poată juca pe noua arenă din Ghencea în vară, atunci când ar fi putut să organizeze un meci de inaugurare cu spectatori, șansele ca planurile acestuia să se îndeplinească sunt mici.
Din cauza unor probleme birocratice, arena de 100 de milioane de euro a CSA Steaua nu poate fi încă deschisă pentru evenimente oficiale. Conform Sport.ro, arena are șanse mici să fie inaugurat până la finalul anului 2021, indiferent dacă CSA Steaua reușește să promoveze în Liga 2.
Chiar dacă public arena din Ghencea a fost pasată către Clubului Sportiv al Armatei încă din toamna anului trecut, există probleme cu hârtiile care au legătură cu predarea stadionului, anunță sursa citată mai sus.
Această situație nu este pe placul oficialilor de la CSA, deoarece aceștia sperau ca echipa să joace pe stadionul din Ghencea cel mai târziu la începutul sezonului viitor, după EURO 2020. Astfel, arena Stelei are cele mai mari șanse să fie deschis oficial abia în primăvara lui 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER