Universitatea Craiova – CFR Cluj s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa 30 din Liga 1, ultima din sezonul regulat, iar Mario Camora a prins aripi după partida din „Bănie”.
Mario Camora este încântat de evoluția campioanei României și le transmite rivalilor din play-off-ul Ligii 1 că CFR Cluj vrea să câștige cel de-al patrulea titlu consecutiv.
Mai mult, Mario Camora este de părere că situația va sta diferit în play-off-ul Ligii 1, după ce CFR Cluj a încheiat sezonul regulat pe locul 2 în clasament.
„Eu zic că a fost un meci echilibrat, s-a văzut că fiecare a vrut să câștige, am așteptat greșeala celuilalt. Echipa a jucat bine și a avut o atitudine corectă. Așa trebuie să fie până la final. S-a văzut o schimbare de atitudine la meciurile cu FCSB și Craiova. Dorința noastră este să câștigăm titlul.
Eu zic că în play-off o să fie diferit. Aici vorbesc despre experiență, dorință și foamea de trofee pe ca noi trebuie să o avem ca să câștigăm al patrulea trofeu. Eu pentru asta muncesc în fiecare zi. Eu mai am 3 ani și jumătate de contract și vreau să câștig în fiecare an.
E bine că totul depinde doar de noi. Dacă câștigăm meciurile, noi luăm titlul. Totul depinde de noi. Știm că o să fie foarte greu, dar după joculd e astăzi avem șanse mari să luăm titlul”, a spus Mario Camora la finalul meciului Universitatea Craiova – CFR Cluj, scor 0-0.
Mario Camora a comentat și în legătură cu Supercupa României, meci pe care CFR Cluj îl va juca împotriva FCSB-ului, joi, 15 aprilie, ora 19.00, pe „Ilie Oană” din Ploiești. „E un trofeu și noi mergem cu dorința de a-l câștiga. Toți ne dorim acest lucru și trebuie să îl câștigăm la final.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER