Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre săptămâna de „foc” pe care o are echipa sa, aceasta urmând să joace cu primele două echipe din Liga 1, FCSB și CFR Cluj.
Miercuri, Sepsi va juca, acasă, contra ardelenilor de la CFR Cluj. În timp ce duminică va merge la Giurgiu pentru partida cu FCSB. Ambele meciuri vor putea fi urmărite, în format live text, pe www.prosport.ro.
Sepsi se află pe locul 4 din play-off-ul Ligii 1, cu 24 de puncte.
CFR Cluj este singura echipă din play-off pe care Sepsi nu a reușit să o învingă, astfel că Laszlo Dioszegi speră ca formația sa să se impună, miercuri, în fața ardelenilor.
Sepsi nu se va putea baza pe Cătălin Golofca și Claudiu Petrila, în meciul cu CFR, deoarece ambii sunt împrumutați de la formația ardeleană, cea care nu le permite să joace împotriva ei.
„Eu am încredere în băieți că se mobilizează și o să reușim cel puțin câte un punct de la fiecare meci, ar fi de vis. Dar, eu m-aș bucura cel mai tare dacă am bate CFR-ul, ca să să spargem mitul că cu CFR n-am reușit să câștigăm niciodată. Ar fi senzațional ca măcar patru puncte din cele două meciuri să scoatem.
Eu cred că o să fie meciuri echilibrate amândouă. E foarte greu cu CFR-ul, dar la fel de greu e și cu FCSB-ul. Locul 4 e obiectivul, dar, dacă se poate, de ce nu măcar să încercăm locul 3.
Avem un dezavantaj pentru că nici Petrila, nici Golofca, nu pot să joace (n.r. în meciul cu CFR Cluj), pentru că așa au scris în contract. Dar eu cred că toți ceilalți sunt montați la maxim”, a declarat Laszlo Dioszegi, în exclusivitate, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER