Parma a decis ce se va întâmpla cu Valentin Mihăilă dacă echipa o să retrogradeze în Serie B la finalul sezonului 2020 – 2021.
Parma este la un pas de retrogradare, după ce a pierdut și meciul cu Crotone, ultima clasată în Serie A, iar italienii au anunțat ce se va întâmpla cu Valentin Mihăilă la finalul sezonului actual.
În timp ce Dennis Man ar putea fi obiectul unui transfer la o echipă de top la finalul sezonului actual, Valentin Mihăilă este considerat de către jurnaliștii italieni fotbalistul care poate ajuta echipa să revină rapid în prima ligă din Italia.
Jurnaliștii de la Gazzetta di Parma au scris despre viitorul internaționalului român la gruparea din Italia, iar aceștia sper ca oficialii echipei să îl păstreze pe Valentin Mihăilă dacă Parma va retrograda în Serie B.
„Nu e mereu lucid, nici tehnica lui nu e rafinată, dar dă totul în teren, înșiră adversarii și a înscris un gol frumos cu Crotone. Să-l poți păstra pe Mihăilă va fi fundamental în sezonul viitor, pentru că are încă foame de rezultate și glorie și ar fi de pariat pe calitățile sale pentru revenirea imediată în Serie A„, au notat italienii de la Gazzetta di Parma.
Cotat de site-urile de specialitate la 8,5 milioane de euro, Valentin Mihăilă a ajuns la Parma pe 5 octombrie 2020, după ce italienii le-au plătit celor de la Universitatea Craiova 8,5 milioane de euro. Atacantul în vârstă de 21 de ani a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2025 și a jucat în 17 partide pentru gruparea din Italia în sezonul actual, a dat patru goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER