Continuă războiul după Universitatea Craiova – FC Botoșani! Silvian Cristescu: „Marius Croitoru e femeie în casă” + Compară echipa lui Valeriu Iftime cu Gloria Bistrița

Continuă războiul după Universitatea Craiova - FC Botoșani! Silvian Cristescu: „Marius Croitoru e femeie în casă” + Compară echipa lui Valeriu Iftime cu Gloria Bistrița
  • Publicat:

Silvian Cristescu, directorul sportiv al Universității Craiova, a făcut crize de nervi la meciul cu FC Botoșani, scor 2-3, iar „războiul” a continuat și după partidă.

Universitatea Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit în cadrul etapei a șaptea din play-off-ul Ligii 1, iar moldovanii au învins cu scorul de 3-2, într-un meci în care arbitrul a arătat nu mai puțin de trei cartonașe roșii, dintre care două pentru olteni.

În timpul acestei partide, la scorul de 1-1, Silvian Cristescu l-a înjurat ca la ușa cortului pe Marius Croitoru, antrenorul de la FC Botoșani.

Silvian Cristescu, noi ironii la adresa lui Marius Croitoru, după Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-3

Silvian Cristescu a explicat cum au decurs evenimentele, din punctul lui de vedere, și a dat de înțeles că a fost provocat de către Marius Croitoru.

„Eu ştiu ce am făcut, nu am văzut imaginile. Întrebarea asta să i-o puneţi domnului de la Botoşani, lui Croitoru. De-a lungul istoriei nu am făcut un gest fără să fiu provocat. A început să ne arate semne obscene, noi aveam ce aveam cu arbitrul. A pus mâna la ureche şi ne arăta cu degetul. Noi suntem proşti? Arăta degetul mijlociu pe lângă ureche. Noi, cu Botoşani, am fost văduviţi cu cinci puncte. E normal să fiu subiectiv privind Universitatea Craiova, dar am fost şi avantajaţi, dar prea puţin faţă de celelalte echipe.

Înainte de a ne face semnul cu degetul, când ia roşul fotbalistul de la Botoşani, Croitoru îl înjură pe jucătorul nostru. Să vă uitaţi la fază. După, în continuu ne-a arătat semne obscene, am 50 de martori, observatorul de joc, toată lumea a văzut asta”, a spus Silvian Cristescu, potrivit Telekom Sport.

FC Botoșani comparată cu Gloria Bistrița, iar Marius Croitoru ironizat

Silvian Cristescu nu s-a putut abține și a continuat războiul declarațiilor de la distanță cu Marius Croitoru, ironizându-l pe antrenorul de la FC Botoșani. Mai mult decât atât, acesta a comparat-o pe FC Botoșani cu Gloria Bistrița, în contextul speculațiilor legate de faptul că echipa lui Valeriu Iftime ar juca și pentru FCSB.

„Totul s-a întâmplat în contextul în care ei au jucat un meci amical cu FCSB (n.r. – FC Botoşani – FCSB 1-3), Bistriţa, nu Botoşani. Exact ce s-a întâmplat cu Bistriţa atâţia ani, aşa se întâmplă şi acum. Ce s-a întâmplat cu Cooperativa, aşa se întâmplă şi acum. Aşa îmi arată mie. Aşa îi percep eu, ca pe Bistriţa. Cu cine au ei chef joacă.

N-a spus nimeni că a fost blat, a fost un meci între prieteni, pe simpatii. Blat ar fi dacă s-ar da bani. Pentru ei, obiectivul principal a fost să se pregătească pentru meciul cu Craiova. Nu e blat. Cu ăştia de la FCSB sunt prieten, cu alţii, nu. M-am supărat doar că ne-a făcut semne obscene. Dacă aş avea cea mai mică dovadă (n.r. – despre blat), aş umbla cu ea pe stradă, dar nu am.

Antrenorul de la Botoşani e femeie în casă. Dacă eşti femeie în casă, nu poţi fi bărbat în altă parte. Să puneţi casa în ghilimele. Categoric că regret ce am făcut, dar am ajuns la capătul răbdării. Probabil că am exagerat puţin, dar, cu trei zile în urmă, de Paşte, se pupa cu ceilalţi… Am fost provocat, dar ăla nu are nicio scuză. Eu sunt oltean, trăim altfel lucrurile. Noi avem alt temperament, fiecare om trebuie luat cu fiecare temperament. N-am sărit la bătaie, i-am făcut doar reproşuri. N-am sărit la bătaie, au venit să mă evacueze”, a mai spus Silvian Cristescu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×