Ultrașii din PCH, mesaj pentru Andreas Mihaiu după eliminarea din Cupa României. „Suntem triști, dar trebuie să ridicăm capul din pământ!”

Ultrașii din PCH, mesaj pentru Andreas Mihaiu după eliminarea din Cupa României. „Suntem triști, dar trebuie să ridicăm capul din pământ!”
  • Publicat:

Dinamo București a fost eliminată de Astra Giurgiu din semifinalele Cupei României, iar Andreas Mihaiu a avut parte de o noapte neagră după ce a ratat de două ori la loviturile de „11” metri.

Dinamo a ratat calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Astra Giurgiu la penalty-uri (4-5), iar PCH a ținut să îi transmită un mesaj lui Andreas Mihaiu, fotbalist care a ratat de două ori de la punctul cu var. Prima execuție a fost repetată, deoarece portarul Astrei Giurgiu nu a avut un picior pe linia porți, dar Popa a parat a doua execuție, chiar dacă Mihaiu a schimbat colțul.

Un alt fotbalist care a ratat pentru Dinamo a fost Nepomuceno, iar fanii din PCH (Peluza Cătălin Hîldan) au ținut să le transmită un mesaj jucătorilor lui Dinamo și le transmite că doresc victoria cu FC Argeș din etapa a 8-a a play-out-ului, meci programat duminică, 16 mai, ora 16.30, Live Video Online pe www.prosport.ro.

Ultrașii din PCH, mesaj pentru Andreas Mihaiu după eliminarea din Cupa României

„KEEP WALKING 

Erau peste 40 de grade la umbră. Dar cea mai apăsătoare era soarta unui finale care cădea pe umerii jucătorului care se apropia de punctul cu var. Șutul lui Roberto Baggio, Balonul de Aur din anul precedent. Mingea trece peste transversala porții lui Taffarel. La câțiva metri de bucuria lui Romario și Bebeto se află căpitanul Baresi care plânge și este consolat de Gigi Riva.

Roberto nu va uita niciodată acel moment. Este cea mai cunoscută ratare a unui penalty. Toți își amintesc de codița lui Baggio și de tristețea lui de după ratare. Dar prea puțini își mai aduc aminte că înainte de Roberto, alți doi italieni, Franco Baresi și Daniele Massaro rataseră. Dacă Baggio ar fi înscris, pentru Brazilia era suficient să transforme următorul penalty și deznodământul era același.

Mihaiu a greșit. De două ori. Dar ratarea lui a făcut să fim egalați, nu să fim eliminați. La meciul cu Hermannstadt a scos penalty și eliminare. Poate că acel moment ne-a adus salvarea de la retrogradare. Am pierdut calificarea în finala Cupei României. Competiție care nu se compară cu World Cup, cum nu se compară Mihaiu cu Baggio.

Suntem triști, dar TREBUIE SĂ RIDICĂM CAPUL DIN PĂMÂNT. Și noi și jucătorii. Trebuie să mergem mai departe. Dacă dăm la o parte loteria de la sfârșit și ne rezumăm la rezultatul de după 90 de minute, avem 5 meciuri consecutive în care suntem câștigători. Trebuie să câștigăm cu FC Argeș, iar jocul din seara asta ne arată că putem, este mesajul postat pe pagina de Facebook Peluza Catalin Hîldan-Dinamo.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×