Mihai Stoica a reacționat imediat după victoria CFR-lui la Universitatea Craiova, 3-1. Ardelenii au pus patru puncte peste FCSB, iar presiunea este enormă pentru echipa lui Gigi Becali. Managerul FCSB atacă direct arbitrajul, dar sugerează că oltenii nu s-au omorât cu firea.
CFR Cluj câștigă cu 3-1 cu Universitatea Craiova, într-un meci care a contat pentru etapa a 8-a din play-off. Adi Păun a reușit dubla, dar golul serii a fost marcat de Ștefan Baiaram.
FCSB are meci la Sepsi Sfântu Gheorghe, ca apoi să joace cu Universitatea Craiova și cu CFR Cluj, în ultiam etapă.
Mihai Stoica nu s-a abținut și a atacat arbitrajul, dar și jocul gazdelor, care nu s-ar fi omorât cu firea, potrivit managerului FCSB:
„Un alt meci în care CFR n-are emoții pentru că domnul asistent Artene Ovidiu Mihai (azi) nu lasă pe nimeni de la Craiova să scape singur cu nea Sandomierski.
În rest, totul OK. Niciun portar cu țeasta spartă, niciun mijlocaș cu șuvoi de sânge din nări”, a scris Mihai Stoica pe pagina de facebook.
Mihai Stoica nu este la prima reacție de acest gen după meciurile celor două rivale la titlu, FCSB și CFR Cluj. Oficialul l-a ironizat pe Raul Rusescu, despre care a spus că va merge la Cluj, după ce Academica nu s-ar fi omorât cu firea în meciul cu echipa lui Edi Iordănescu.
ECHIPELE DE START:
CS U CRAIOVA: Pigliacelli – Căpățînă, M. Constantin, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram – A. Ivan
REZERVE: L. Popescu, Mitran, Bălașa, Bic, Screciu, Camara, Ofosu, Tudorie, Fedele ANTRENOR: Marinos Ouzounidis
CFR CLUJ: Sandomierski – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Sigurjonsson, Bordeianu, Gîdea – C. Deac, Debeljuh, V. Costache
REZERVE: Bălgrădean, Cr. Manea, Latovlevici, Ben Youssef, O. Hoban, Itu, Pereira, A. Păun, Rondon ANTRENOR: Edward Iordănescu
STADION: „Ion Oblemenco” ARBITRU: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marinescu; A2: Ovidiu Artene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER