Meme Stoica este un tip inteligent. Nu vorbește fără să gândească. Așa că atunci când atacă nu este o scăpare. O face intenționat, cu un interes precis. Plecând de la această premisă, atacul lui împotriva ProSport (mai precis ProSport Live) l-am recepționat ca pe o invitație la dialog.
M-am ferit să scriu despre el de ceva timp, pentru că am respectat o perioadă grea din viața lui. Acum, însă, că a trecut peste acele momente, mă simt dator să îi dau replica.
E drept, vorbim despre o umbră a celui care a fost cândva, poate, cel mai priceput manager sportiv din fotbalul românesc. Fostul lucrător în turnătorie, la Galați, s-a „vopsit” în haine de om „smerit”, dar simte încă nevoia de conflict. Cândva, doar din asta se hrănea.
Gigi Becali i-a numit, la un moment dat, pe angajații lui de la FCSB, în frunte cu Michele, slujitorii stăpânului. Slujitor, adică slugă, conform DEX. Nu l-am văzut să iasă pe undeva să își exprime nemulțumirea față de acest apelativ, ceea ce mă face să cred, la cât de vocal îl știu, că nu l-a deranjat.
Așadar, Michele a devenit, în timp, o slugă din ce în ce mai ascultătoare. Poate că a îmbătrânit, poate că problemele au fost din ce în ce mai multe, dar a părut că sursa de finanțare de la Palat este mai importantă decât onoarea și orgoliul pe care altădată le avea.
În ce situație se află acum? Michele e managerul care nu mai are atribuții de manager. De transferuri nu se mai ocupă. L-a lăsat patronul să îi aducă un atacant și s-a pricopsit cu Ante Vukusic. Mai slab decât transferul croatului nu a fost decât cel al nigerianului Akpala, care s-a rupt înainte să debuteze la Dinamo. Ce o fi fost în sufletul stăpânului?
Ca să își ocupe timpul liber pe care îl are la dispoziție, Michele scrijelește din ce în ce mai des pe facebook. Acolo a ales să comunice cu fanii. Mult spus să comunice. Mare parte îl înjură și îl contestă, motiv pentru care a și blocat comentariile „rebelilor” pe pagina lui.
În ultimele săptămâni, mesajele sale au devenit din ce în ce mai penibile și mai veninoase. L-a atacat pe Crăciunescu. Nu îl suporta de când lucrau împreună la Digi. Apoi, ceea ce mi s-a părut dezgustător, l-a mânjit cu noroi pe Rusescu, unul dintre fotbaliștii care i-au adus multă bucurie. Cum să pui la îndoială integritatea unui jucător care ți-a fost atât de apropiat?
E trist și pare că peste Michele s-a așternut uitarea. Să îl ajutăm și să îi dăm noi un „F5”, pentru că am văzut că e greu cu tehnologia pentru el…
Adu-ți aminte de cutia de carton în care spuneai că vei sta. Fă un live pe facebook de acolo, să vedem câți se vor uita la tine!
Adu-ți aminte că o perioadă ai fost într-o altă „cutie”, cu gratii. Nu prea aveai semnal la net. Dar sunt infractori care și de acolo intră pe facebook.
Adu-ți aminte când te-ai pus în genunchi în fața galeriei și ai umilit o generație de fotbaliști.
Adu-ți aminte când spuneai că preferi să mori, decât să stai o viață în genunchi. Nu te dor genunchii?
Adu-ți aminte că ai scris istorie, una neagră, când ai lovit cu pumnul un fan al propriei echipe.
Michele, Michele, cum uiți tu… Managerul, pe care patronul l-a „dezosat” de coloana vertebrală ca pe un pește, s-a lăudat că are 1.700 de urmăritori live. Stai, ușurel, Jador de la FCSB, să nu te ia cu amețeală! 1.700 e mai mult decât 25. Dar și decât 42… Cum ce 42? Ai uitat? 42 de luni de închisoare cu executare, în Dosarul Transferurilor.
Când sluga ascultătoare prinde curaj ea devine sfidătoare.
Și, dacă tot ai de gând să faci live săptămânal, poate îți faci un cont „Doar pentru fani”. Dă un translate în engleză. La cât ești de popular, sunt convins că ți-ai făcut ceva prieteni fideli și dincolo de zăbrele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER