Retrogradată matematic în Liga 2 cu o etapă înainte de finalul sezonului, Poli Iași se desparte, miercuri de Liga I. Ieșenii vor încheia conturile cu prima ligă în deplasare cu Gaz Metan Mediaș, echipă care are nevoie de victorie pentru a evita barajul.
Prin urmare, dacă pentru ieșeni meciul contează doar pentru statistici și onoare, gazdele sunt obligate să câștige în fața Iașiului pentru a-și asigura un loc în Liga 1 și în sezonul viitor, fără a sta la mâna rezultatelor.
Cum mai mulți titulari, între care Bușu, Baxevanos, Răzvan Popa, Passaglia sau Iriondo au plecat deja în vacanță, antrenorul Nicolo Napoli a deplasat la Mediaș un lot format din 15 jucători. Rămas cu un singur stoper în lot – Ștefan Cană, Napoli a fost nevoit să apeleze la juniorul Cosmin Saizu, iar pe postul de mijlocaș central a convocat un alt jucător de la echipa de juniori, Andrei Moisă.
Înainte de plecarea spre Mediaș, antrenorul Nicolo Napoli a susținut o ultimă conferință de presă în care a precizat că respectă competiția și că va lua o decizie privind viitorul său după o discuție cu conducerea clubului.
„Va fi un meci dificil, dar trebuie să îl jucăm. E ultimul meci, respectăm competiția, mergem acolo și încercăm să facem un meci bun. Nu am decis ce voi face (n.r. vreți să continuați la Iași?). Joi mă întâlnesc cu conducerea, să vedem ce propun ei. Vedem în ce condiții. Dar acum mă gândesc la meciul de mâine”, a declarat Nicolo Napoli, care a adăugat că Liga 2 este o competiție foarte grea: „Liga 2 e o competiție foarte grea, pentru că sunt multe echipe de tradiție, sunt multe echipe care își propun promovarea”.
Tehnicianul italian a explicat că echipa ar fi putut face mai mult dacă era ajutată și de conducerea clubului. „Am venit la Iași să încerc să salvez echipa, dar din păcate nu am reușit. Cred că echipa putea face mai mult, dar și conducerea putea face mai mult, să ne ajute mai mult, doar așa se putea mai mult în teren. Am avut probleme financiare, nu s-au plătit salarii. Nu ne plângem de asta, dar e o condiție fundamentală pentru a reuși să atingem obiectivul împreună”, a mai spus Napoli.
Cum arată 11-le posibil al Politehnicii Iași: Brânză – Popadiuc, Saizu, Cană, Onea – Gaitan, Francisc Cristea – Platini, Vega, Vanzo – Zaharia.
Rezerve: Brănescu, Stan, Moisă Mensah.
(Narcis POHOAȚĂ)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER