În ultima perioadă, s-a vorbit intens despre o revenire a lui Cristi Săpunaru și Alex Ioniță la Rapid. Iar Mihai Iosif, antrenorul formației giuleștene, a confirmat faptul că îi dorește pe cei doi jucători.
Mihai Iosif (46 de ani) a fost promovat pe postul de antrenor principal al Rapidului în luna martie a acestui an.
Rapid a terminat actualul sezon de Liga 2 pe locul secund, cu 49 de puncte, și a reușit să promoveze în primul eșalon.
Mihai Iosif susține că Săpunaru și Ioniță sunt doi jucători pe care îi dorește la Rapid, însă nu a oferit detalii concrete despre revenirea foștilor fotbaliști din Giulești.
„Intrarea în play-off a fost un bonus pentru noi, iar promovarea un jackpot! Nu avea rost să vorbim cu X sau Y, pentru că nu vrem să minţim oamenii. Sentimental, mi-e greu (n.r să renunţe la jucători care au promovat). Decizia o vom lua cu toţii. Jucătorii care au promovat sunt eroi pentru totdeauna. Aşa vor rămâne în inima rapidiştilor. Eu sunt pregătit să vorbesc cu oricare dintre ei, pentru că toţi, absolut toţi, sunt în inima mea. Klopp a zis de Wijnaldum că a pierdut un prieten. Asta simt şi eu, dar sper să rămânem prieteni pentru totdeauna.
Ni-l dorim pe Săpunaru, categoric. Mai departe, nu ştiu. Nu ştiu sumele, nu vreau să intru în detalii financiare, dar avem un buget stabilit.
(n.r. ce gen de jucători vrea să transfere) Săpunaru este un exemplu. În afară de faptul că este rapidist, nu ştiu câte cluburi şi-l pot permite. Ioniţă este şi el o ţintă, da. Noi îl vom ajuta, cu siguranţă. Ştie ce înseamnă Rapid, ştie la ce se înhamă şi ne-am dori să profităm de calităţile sale fotbalistice”, a declarat Mihai Iosif, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER