Mircea Lucescu este un om special din toate punctele de vedere! Tehnicianul a dovedit asta și vineri, atunci când ProSport l-a surprins în București, acolo unde se află în continuare.
Cu gândul la meciurile de la Euro 2020 și la sezonul pe care îl așteaptă cu Dinamo Kiev, Lucescu a uitat puțin de fotbal și a surprins printr-un gest extraordinar: un cerșetor s-a apropiat de limuzina tehnicianului, care i-a oferit acestuia suma de 50 de lei.
Imediat după ce a câștigat titlul, Cupa Ucrainei și Supercupa cu Dinamo Kiev, Mircea Lucescu și-a luat vacanță. Acesta a hotărât să revină în România, la București, pentru a fi alături de familia sa. După ce a participat la meciul FC Rapid – FC U Craiova, scor 1-3, și a văzut cum giuleștenii au promovat în Liga 1, Mircea Lucescu și Nelly au hotărât să evite eventualele probleme legate de coronavirus pe care ar putea să le aibe din cauza vârstei înaintate și s-au vaccinat.
Aflat în continuare în vacanță în România, Mircea Lucescu a mers alături de soție la un salon de înfrumusețare. Antrenorul lui Dinamo Kiev a fost însoțit și de șoferul personal, iar ProSport l-a surprins într-o ipostază mai puțin obișnuită.
După ce a ajuns la destinație, iar soția lui Lucescu a ieșit din mașină, experimentatul antrenor a fost abordat de un cerșetor, care l-a recunoscut pe tehnicianul care a scris istorie cu Șahtior. Omul de pe banca lui Dinamo Kiev nu l-a respins pe omul străzii, ba chiar i s-a făcut milă de acesta și i-a oferit suma de 50 de lei.
Deși se află într-un conflict uriaș cu fanii lui Dinamo Kiev, cei care îl contestă încă din momentul în care a fost instalat pe banca tehnică din cauza perioadei petrecute la conducerea rivalei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu a preferat să rămână la actuala lui echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER