Dinamo primește lovitură după lovitură! Florin Bejan a câștigat litigiul cu gruparea din Ștefan cel Mare, iar „câinii” trebuie să-i plătească în jur de 40.000 de euro.
Liber de contract, Bejan așteaptă acum banii după ce și-a găsit dreptatea la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF, iar Dinamo este într-o situație tot mai grea, datoriile acumulându-se zilnic pentru suporterii din DDB.
În acest moment sunt în Ștefan cel Mare jucători neplătiți de aproape jumătate de an, iar mulți dintre aceștia nu doresc să mai suporte această situație. „E o situație foarte complicată la Dinamo. Doar ei pot spune ce este acolo, conducerea clubului. Este un haos total acolo”, a spus Ionel Ganea, fostul atacant al „câinilor”, la ProSport Live.
Recent, într-un interviu acordat pentru Fanatik, Bejan a anunțat că va pleca de la Dinamo și că nu va putea să accepte să joace în „Ștefan cel Mare” pe un salariu de 5.000 de euro pe lună.
Fundașul central a mărturisit că nu și-a primit salariul de de cinci luni. ProSport a aflat că jucătorul respectiv se află în această ipostază deoarece, în iarnă, el nu acceptase reducerea salarială.
Fundașul a avut câștig de cauză la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF, iar Dinamo trebuie să-i achite în jur de 40.000 de euro: „BEJAN FLORIN vs. SC DINAMO 1948 SA – Pretenții financiare – Admite cererea reclamantului așa cum a fost formulată. Obligă clubul pârât la plata drepturilor financiare restante și a taxei de procedură. Cu recurs în termen de 5 zile”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER