Alexandru Tudorie şi Juan Camara, out de la Universitatea Craiova! Mirko Pigliacelli este și el aproape să părăsească clubul. Cine îi ia locul portarului

Alexandru Tudorie şi Juan Camara, out de la Universitatea Craiova! Mirko Pigliacelli este și el aproape să părăsească clubul. Cine îi ia locul portarului
Juan Del Carmen Camara Mesa si Andrei Andonie Burca in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 11 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea reunirii lotului Universităţii Craiova şi de plecarea în stagiul de pregătire din Austria, oficialii clubului i-au anunţat pe portarul Andrei Marinescu şi pe atacanţii Juan Camara şi Alexandru Tudorie că nu vor mai continua în Bănie.

Veteranul goal-keeper Andrei Marinescu (36 de ani) nu a evoluat decât pentru echipa secundă a Universităţii Craiova în perioada în care a fost sub contract cu oltenii, respectiv în ultimele două sezoane.

Denis Rusu, contract pe un an cu Universitatea Craiova

În locul lui Andrei Marinescu a fost adus un alt portar „de lot”, moldoveanul Denis Rusu (30 de ani), care a mai jucat în România la Poli Iaşi şi Viitorul Pandurii, de fiecare dată şi sub comanda lui Flavius Stoican. De altfel, antrenorul originar din Drobeta Turnu Severin i l-a recomandat lui Mihai Rotaru pe goal-keeper-ul basarabean. La Universitatea Craiova a mai evoluat un alt portar din Republica Moldova, Neculai Calancea, între 2016-2018.

După transferurile lui David Lazar şi Denis Rusu, Mirko Pigliacelli este aproape de a părăsi gruparea din Bănie, deşi mai are un an de contract. De asemenea, un alt portar al Universităţii, Laurenţiu Popescu, ar putea fi împrumutat unei alte formaţii, el dorindu-şi să apere, după ce a fost doar rezervă în Bănie de un an şi jumătate.

Alexandru Tudorie şi Juan Camara nu au convins

Alexandru Tudorie se desparte de Universitatea Craiova, după ce a fost împrumutat pentru un sezon de la formaţia Arsenal Tula, din Rusia. În tricoul alb-albastru, atacantul de 25 de ani a evoluat în 21 de partide şi a marcat 4 goluri, dar nu i-a convins pe oficialii din Bănie să-i activeze opţiunea de transfer definitiv.

Un alt atacant care nu a impresionat la Craiova este spaniolul Juan Camara. Adus în iarnă de la formaţia poloneză Jagiellonia Bialystok, jucătorul de 27 de ani care are prezenţe şi în tricoul Barcelonei a fost utilizat în 16 partide de antrenorul Marinos Ouzounidis şi a reuşit două pase de gol, ambele în Cupa României, în semifinala cu Viitorul Pandurii. Camara avea o înţelegere până în vară, cu opţiune de prelungire, însă aceasta nu a mai fost activată.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×