Povestea lui ”Walter” Găman, cel mai nou transfer al Universităţii Craiova! A debutat la fostul club al lui Mititelu la 17 ani, a fost una dintre „dezlegările” lui Piţurcă, iar neamţul Daum l-a folosit mijlocaş la naţională  

  • Publicat:
  • Actualizat:

Valerică Găman (32 de ani) este ultima achiziţie a Universităţii Craiova, fundaşul de la Astra Giurgiu semnând un contract pe două sezoane cu deţinătoarea Cupei României. Acesta se va alătura în seara aceasta lotului lui Marinos Ouzounidis, în Austria.

Valerică Găman este al treilea transfer al verii pentru formaţia din Bănie, după portarul David Lazar, cu care Găman a fost coechipier la Astra, şi mijlocaşul Alexandru Mărieş, venit de la Comuna Recea.

Adrian Mititelu a forţat debutul lui Găman, la numai 17 ani

Valerică Găman este un produs al clubului CSS Craiova, fiind adus la FC Universitatea Craiova, fostul club al  lui Adrian Mititelu, la mijlocul sezonului 2005-2006, artizanul mutării fiind Ovidiu Costeşin, cel care este acum director general la Universitatea Craiova.

Găman a debutat când avea numai 17 ani, la un meci de Liga a II-a, în 2006, sub comanda lui Ovidiu Stângă, dar la sugestia lui Adrian Mititelu, care avea să-l impună şi altor antrenori, îndeosebi lui Ştefan Stoica şi Nicolo Napoli. După obţinerea promovării din 2006, Stângă l-a folosit titular pe Găman, într-o deplasare la Mioveni, dar l-a înlocuit după un sfert de oră, fiindcă fundaşului i se făcuse rău.

Cei trei fraţi Găman, implicaţi în fotbal

„Walter”, aşa cum este alintat Valerică, este cel mai mic dintre cei trei fraţi Găman. Cătălin George Găman (36 de ani) a abandonat prematur cariera de fotbalist şi a ales-o pe cea de arbitru, fiind şi în prezent „central” în Liga I. Fratele cel mijlociu, Irinel Găman (34 de ani), a fost şi el fotbalist, evolând la FC Universitatea Craiova, FC Caracal, CSM Rm. Vâlcea, Dinamo II şi CS Buftea.

Când era junior, Irinel Găman fusese adus la academia lui FC Argeş la sugestia actualului preşedinte al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, care activa atunci în Trivale. Tatăl fraţilor Găman, poliţist de profesie, a ţinut să-şi facă fiii fotbalişti, iar când aceştia erau mici făceau naveta zilnic de la Băileşti în Bănie, pentru a se antrena la grupele de juniori ale CSS Craiova.

Găman, una dintre „dezlegările” lui Piţurcă, după scandalul cu Mititelu

Valerică Găman a părăsit clubul lui Adrian Mititelu o dată cu scandalul dezlănţuit de demiterea lui Victor Piţurcă, în 2011. Găman, alături de Ştefan Bărboianu au plecat la Dinamo, unde ar fi fost îndrumaţi de Piţi însuşi, care ar fi beneficiat de anumite „dezlegări în alb”, promise de Mititelu în cazul despărţirii unilaterale de fostul selecţioner. Numai că, după câteva luni, Găman şi Bărboianu au fost obligaţi să revină în Bănie, conform unor contracte pe care ei le semnaseră anterior cu Adrian Mititelu şi intrau în vigoare din vara lui 2011.

Găman era decis însă să nu mai revină la echipa lui Mititelu. „Nu mă întorc sub nici o formă la Craiova. Ofertele de la Dnepr şi Werder sunt invenţii de-ale lui Mititelu, care vrea să mă facă să mă întorc la echipă cu coada între picioare. M-au chemat în probe, iar eu nu dau probe. Sper să devin jucător liber de contract” spunea atunci Valerică Găman.

După dezafilierea clubului lui Adrian Mititelu, tot în 2011, toţi jucătorii au fost declaraţi liber de contract, iar Găman şi Bărboianu au beneficiat şi ei de acea decizie şi au ajuns astfel la Astra Giurgiu, tot direcţionaţi, se pare, de Victor Piţurcă. Piţi fusese cel care îi şi acordase banderola de căpitan lui Găman la FC Universitatea Craiova, când fundaşul avea numai 22 de ani. Cu Astra, Valerică Găman a devenit campion, în 2016, sub comanda lui Marius Şumudică, apoi s-a transferat în Turcia, la Karabukspor.

Valerică l-a refuzat acum 3 ani pe Mihai Rotaru, alegând oferta lui Gigi Becali

După două sezoane petrecute în Turcia, la Karabukspor, Mihai Rotaru l-a ofertat pe Valerică Găman, dar acesta a refuzat să revină în Bănie, alegând în schimb oferta lui Gigi Becali. O jumătate de sezon a jucat stoperul la FCSB, fără prea mare succes, după care s-a transferat din nou în străinătate, la Al Shabab, în Arabia Saudită. Acum un an, Valerică Găman a revenit în ţară şi a semnat din nou cu Astra Giurgiu, având o înţelegere cu patronul Ioan Niculae să poată pleca liber în cazul unei oferte mai bune. Aşa s-a şi întâmplat recent, când Universitatea Craiova, echipă contra căreia a marcat în urmă cu o lună, în finala Cupei României, l-a ofertat din nou pe stoperul de 32 de ani.

Daum l-a folosit mijlocaş la naţională pe Găman

Valerică Găman are 16 selecţii în naţionala României, iar cea din urmă prezenţă a sa în tricolor a fost totodată şi ultima din mandatul neamţului Christoph Daum pe banca naţionalei noastre. Antrenorul german l-a folosit mijlocaş la închidere pe Găman, în partida pierdută cu 1-0 în deplasare cu Muntenegru, în 2017, în preliminariile CM 2018. Unicul gol marcat de „Walter” pentru România a fost în 2012, contra Andorrei, într-un joc din preliminariile CM 2014, încheiat 4-0, când selecţioner era Victor Piţurcă, acesta fiind cel care l-a şi debutat pe Valerică la echipa naţională.

233 de meciuri are Găman în Liga I, marcând 15 goluri

500.000 de euro este cota lui Găman pe transfermarkt

17 ani avea Găman când a debutat la FC Universitatea Craiova

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×