După ce i-a adus pe portarul David Lazar şi pe fundaşul central Valerică Găman, ambii de la Astra Giurgiu, şi pe mijlocaşul Alexandru Mărieş, de la Comuna Recea, Universitatea Craiova a perfectat şi transferul fundaşului francez Antoine Conte (27 de ani), care a evoluat în ultimele patru sezoane în Israel, la Beitar Ierusalim.
Conte poate evolua atât stoper, cât şi fundaş dreapta şi se declară bucuros că şi-a găsit echipă, după ce nu a mai jucat de o jumătate de an. Recent, francezul a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu suspendare, după ce acum cinci ani a bătut crunt un tânăr de 19 ani cu o bâtă de baseball. Victima îndrăznise să sară în apărarea prietenei lui Conte, pe care fotbalistul tocmai o agresa! De altfel, gruparea din Israel i-a reziliat contractul lui Antoine Conte chiar din cauza problemelor cu justiţia.
„Sunt bucuros că am semnat cu Universitatea, a fost perioadă lungă în care nu am avut echipă. Sunt foarte bucuros că am această oportunitate, de a juca la Craiova. Ştiu că este un club mare din România, cu o istorie bogată şi care în fiecare an se luptă să câştige campionatul. Cu siguranţă îmi doresc să câştig titlul. Întreaga echipă şi întreg staff-ul vrea asta şi de aceea am venit şi eu“, a declarat Antoine Conte, după ce a efectuat primul antrenament cu gruparea condusă de Marinos Ouzounidis.
La Beitar Ierusalim, Conte a jucat 95 de meciuri şi a marcat un singur gol, în timp ce pentru Reims a evoluat în 63 de meciuri. Antoine Conte a terminat junioratul la PSG, dar nu a fost păstrat de formaţia de pe Parc de Princes, fiind cedat la Reims, pentru care a evoluat timp de trei ani. Cotat acum la 800.000 de euro pe transfermarkt, după ce evaluarea sa maximă a fost de 2,5 milioane de euro, Antoine Conte are selecţii la toate naţionalele de juniori ale Franţei, inclusiv la cea under 21.
O dată cu venirea lui Conte, care poate juca atât stoper şi fundaş dreapta în sistem cu 4 fundaşi, dar şi fundaş central-dreapta, în aşezarea cu 3 apărători, linia defensivă a Universităţii Craiova pare completă. În acest moment, Marinos Ouzounidis are 4 stoperi la dispoziţie: Marius Constantin, Mihai Bălaşa, Valerică Găman şi Antoine Conte, în timp ce Paul Papp va reveni pe teren abia în toamnă, după accidentarea gravă suferită.
Conte ar putea debuta pentru Universitatea Craiova în amicalul programat vineri, cu ruşii de la FK UFA, în Austria. Cu ruşii de la UFA (locul 13 în prima ligă din Rusia în sezonul trecut), oltenii s-au mai duelat amical de două ori, tot în Austria, în 2018, pierzând cu 3-2, şi în 2017, tot ruşii câştigând, scor 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER