UTA Arad a învins Șelimbărul înainte de plecarea în cantonamentul din Slovenia

Redactor:
Călin MNERIE
UTA Arad a învins Șelimbărul înainte de plecarea în cantonamentul din Slovenia
  • Publicat:

Amicalul dintre UTA și Viitorul Șelimbăr ar fi trebuit să aducă față în față doi dintre cei mai promițători antrenori ai noului val, Laszlo Balint și Florin Maxim. Doar fostul fundaș al Sportului și-a dat demisia chiar ieri de la cârma grupării sibiene pe care a promovat-o fără înfrângere în Liga 2-a.

Teoretic, arădenii au avut o misiune ceva mai ușoară să-și impună jocul și să câștige cu 2-0 în fața a aproximativ 1000 de abonați ai clubului arădean

„Bătrâna Doamnă” s-a dispus în 4-2-3-1, sistemul de joc ales de Balint pentru viitorul sezon al Ligii 1. Brazilianul Roger a preluat poziția „decarului” și a fost omul primei reprize. Mai întâi, a tras de la 25 de metri de puțin pe lângă poartă, iar, în minutul 13, avea să deschidă tabela.

UTA Arad a câștigat amicalul cu Viitorul Șelimbăr, ultimul meci înainte de plecarea în cantonament

Antal a centrat din dreapta, Roger a reluat cu capul din 7 metri, Vâtcă a respins tot până la jucătorul UTA-ei, care a trimis puternic sub transversală. În minutul 26, Baravykas a alunecat la mijlocul terenului, Roșu, i-a așezat mingea lui Cîrstean în 14 metri, dar șutul acestuia a fost respins de Balauru.

De altfel, Șelimbărul a echilibrat partida după prima jumătate de joc, însă ocazii au avut toți „roș-albii” chiar înainte de ultimul fluier al reprizei. Antal a tras din unghi, iar Vâtcă a respins de la „paianjen”, pentru ca din lovitura de colț rezultată Medjimorec să reia cu capul puternic și doar intervenția lui Curtean de pe linia porții a evitat golul.

Roger a deschis scorul în amicalul UTA Arad – Viitorul Șelimbăr

Actul secund a început cu o formulă arădeană cu mulți jucători tineri și improvizații, dar și o ocazie rarisimă a celor de la Șelimbăr. Iacob s-a jucat cu un balon în propriul careu, i-a pasat greșit lui Cîrstean, care, cu toată poarta goală în față, a trimis alături. Apoi, arădenii s-au întors la cârma meciului și au creat câteva ocazii importante. Lui Bustea i s-a anulat un gol pentru un offside la limită, dar tot mijlocașul gazdelor a avut execuția meciului, din foarfecă, dar transversala l-a salvat pe Matenciuc.

Și, totuși, Cristi Bustea avea să facă 2-0, tot după o execuție elegantă. În minutul 64, Ubbink, „decarul” din repriza secundă a arădenilor, a pasat peste apărarea Șelimbărului, iar joly-joker-ul lui Balint a preluat și a lobat portarul.

Și noile achiziții, Ubbink și Vukčević puteau marca din careu, dar olandezul a tras în blocaj, iar internaționalul muntenegrean peste poartă. Cu un 12 minute înainte de final, sibienii au mai ratat o ocazie imensă, prin Cîmpean, a cărui lovitură de cap din 6 metri a fost parată de Mociu.

Ubbink a mai desfăcut defensiva adversă cu o pasă pentru Mercioiu, dar atacantul Academiei arădene a nimerit transversala. Nici Cîrlioanță nu a reușit să-l bată pe Mociu din poziție ideală, astfel că UTA s-a impus cu 2-0 în singurul amical disputat la Arad în această vară. Duminică, „roș-albii” pleacă în cantonament în Slovenia pentru 12 zile.

Formații: 

UTA (prima repriză): Balauru (30 Fl. Iacob) – Tomozei, Baravykas, Medjimorec, Shlyakov – Călin, Passaglia – Antal, Roger, Miculescu – Hora.

UTA (repriza a doua): Fl. Iacob (60 Mociu) – Vukčević, Cocriș, Tomozei (68 T. Călin), Mar – Batha, Mogoș (68 C. Mihai) – Bustea, Ubbink, Negoescu – Mercioiu.

Șelimbăr: Vâtcă – Monea, Vișa, Drugă, Tătar – Neacșa, Curtean, Al. Luca, Jardan – Roșu, Cîrstean. Au mai jucat: Matenciuc – Vecerdea, Natea, Novacek, Cîrloanță, Tineiu, S. Luca, Bratu, Cîmpean, Milandru.

Arbitri: Loredan Bogdan – Alina Mihoc, Emil Arsa.

Laszlo Balint, pozitiv după victoria cu Șelimbăr: „Plusuri și minusuri, foarte mulțumit de efortul băieților”

Aproximativ 1000 de abonați au fost interesați de noua față a echipei lui Laszlo Balint, după efectuarea a 8 transferuri, dintre care 6 jucători străini.

Dintre toți, olandezul Ubbink s-a mișcat cel mai bine la creație, însă și Vukčević sau  Medjimorec au fost, în general pe plus.

„Un test reușit înainte de plecarea în cantonament, pe care, din fericire, l-am terminat cu toții sănătoși. Le mulțumim celor de la Șelimbăr că au acceptat invitația, chiar dacă ieri au avut probleme legate de plecarea staffului tehnic. Astfel, noi am avut prilejul să ne urmărim obiectivele înainte de a pleca în Slovenia. Sunt plusuri și minusuri, sunt foarte mulțumit de efortul băieților.

Venim după o perioadă grea, o săptămnă de încărcare fizică, e foarte important că am terminat sănătoși și toate obiectivele pentru acest meci au fost atinse. Am avut momente bune de joc, am dus cu ușurință mingea la finalizare, am avut ocazii. Pe de altă parte, au apărut și acele erori la construcție în urma cărora adversarii au avut ocazii”, a spus antrenorul „roș-albilor” la finalul testului cu Viitorul Șelimbăr.

Laszlo Balint a fost mulțumit după amicalul cu Viitorul Șelimbăr

Maxim a pregătit amicalul, Ojiga a condus Șelimbărul de pe margine: „Reacția echipei a fost ok, chiar peste așteptări”

Cîrstean și Cîrloanță au avut ocazii mari în contul celor de la Șelimbăr, care l-au avut pe margine pe preparatorul fizic al echipei, după demisia lui Maxim.

„Meciul era pregătit de Florin Maxim, am lucrat toată săptămâna pe asta. Așadar, mie nu mi-a fost greu să stau pe margine, băieții știau deja ce au de făcut, lucrurile erau clar stabilite. Pentru toți a fost un șoc plecarea lui Max, dar reacția echipei a fost ok, chiar peste așteptări. Am pierdut, dar am avut și noi ocazii foarte clare și mai ales am depus un efort foarte bun, ținând cont de canicula pe care s-a jucat acest amical, pe stadionul superb al UTA-ei, în prezența suporterilor lor.

Sunt mulțumit de toți jucătorii, mai departe rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul. O să am și eu o discuție cu conducerea, așteptăm să aflăm numele noului antrenor și în funcție de asta o să iau și eu o decizie”, a punctat Cătălin Ojiga.

Preparatorul fizic Cătălin Ojiga a fost antrenorul lui Viitorul Șelimbăr în amicalul cu UTA Arad

26 de utiști pleacă în Slovenia

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc pleacă de duminică în stațiunea slovenă, Rogla. Ca și în urmă cu două veri, „roș-albii” vor trage la Hotelul Rogla & Planja, care între timp a fost parțial renovat. Sub 1 minut fac Iacob și colegii săi de la ieșirea din stabiliment până la terenul pe care își vor desfășura ședințele de antrenament, sub comanda lui Laszlo Balint, Alin Pînzaru, Cezar Zanfir, Gabi Vasiliu și Alexandru Radu.

Noul medic al echipei, Darius Florin Miharț va ajunge în cantonament pe 4 iunie, greul urmând – oricum – să cadă pe umărul maseurilor Călin Petrică, Nicolae Tomescu și Dan Chiorean. Șeful delegației va fi Dorin Stana, team-managerul „Bătrânei Doamne”.

La finalul testului de astăzi, cu Șelimbărul, „principalul” Balint a bătut în cuie lotul de 26 de jucători pe care-l va deplasa în Slovenia. Mijlocașul Cristi Mihai, de doar 17 ani, va fi mezinul „garniturii”, din care mai face parte și Marcel Mercioiu, atacantul care s-a mișcat binișor și la amicalul de astăzi, fiind aproape să și înscrie primul său gol la prima echipă.

Deși nu se pot antrena încă la capacitate maximă, Benga, Isac și Vorobjovas vor urca și ei în autocar duminică. În schimb, lipsește atacantul de 24 de karate solicitat de Laszlo Balint după ce acesta a renunțat la alte patru „vârfuri”, Petre, Rus, Buhăcianu și Voinea.

Lotul de cantonament:

Portari: Florin Iacob, Dragoș Balauru, Haralambie Mociu

Fundași: Alexandru Benga, Florin Ilie, Erico da Silva, Marius Tomozei, Evgeniy Shlyakov, Rolandas Baravykas, Vinko Medjimorec, Marko Vukcevic

Mijlocași: Modestas Vorobjovas, Claudiu Negoescu, Roger jr., David Miculescu, Cristian Bustea, Damian Isac, Idriz Batha, Tudor Călin, Juan Pablo Passaglia, Desley Ubbink, Adrian Mar, Cristian Mihai

Atacanți: Ioan Hora, Marcel Mercioiu, Liviu Antal

Începând cu data de 30 iunie, UTA va avea patru adversari în cantonamentul din Slovenia: HNK Gorica (Croația), Hajduk Split (Croația), NK Aluminij (Slovenia), în timp ce pentru data de 7 iulie încă nu s-a bătut în cuie partenerul de întrecere. Noul sezon al Ligii 1 va demara pe 17 iulie, tragerea de sorți a calendarului competițional urmând să aibă loc marți, la LPF.

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×