Simona Halep (29 de ani) recuperează banii pierduți după ultimele ghinioane, pocnind din degete! În ciuda faptului că a luat o pauză de la tenis, românca are în continuare proiecte care îi generează sume importante.
Contractele de sponsorizare pe care le are Simona Halep nu sunt afectate deși românca traversează o perioadă neagră din punct de vedere sportiv! În ziua în care a picat pe locul 9 WTA în clasamentul live, Simona a avut o apariție elocventă.
Halep a fost recent în magazinele Hublot din Milano, iar jucătoarea de tenis a postat pe Instagram un instantaneu realizat în timpul vizitei. Evident, Simona încasează sume cu multe zerouri pentru astfel de postări.
Hublot este unul dintre cei mai importanți sponsori ai Simonei Halep, alături de Nike, Wilson, Avon, Rexona sau Dorna. Halep este imaginea companiei producătoare de ceasuri de lux încă in anul 2016! Pentru apariții precum cea de mai jos, Simona a primit de la elvețieni, până în prezent, ceasuri cadou în valoare de aproximativ 300.000 de euro. Cel mai scump ceas din colecția Simonei este Hublot Big Bang One Click Saphire, care costă 80.000 euro.
Simona Halep încasează venituri importante, din contracte de sponsorizare, în ciuda faptului că nu poate participa la turnee în această perioadă! Potrivit Forbes, Simona primește aproximativ 4 milioane de dolari din contractele de sponsorizare în decurs de un an! Cea mai bine plătită jucătoare de tenis este Naomi Osaka, nipona benficiind de contracte ce îi aduc sume amețitoare: 34 de milioane de dolari pe an câștigă aceasta din sponsorizări.
Simona Halep este pasionată de ceasuri și telefoane. Ea a mărturisit la un moment dat că obișnuiește că le colecționeze: „Cred că am toate modelele de telefoane acasă, așa că da, pot să zic că telefoanele și ceasurile sunt lucrurile pe care le colecționez”, a spus Simona în urmă cu ceva timp.
În ultima postare de pe Instagram, Simona a arătat că îmbină utilul cu plăcutul, vizitând magazinele sponsorului său: „Mereu e o plăcere să vizitez magazinele Hublot în timpul călătoriilor mele”, a scris Halep în descrierea fotografiei! Românca nu a mai disputat niciun meci oficial din 12 mai, atunci când a suferit o ruptură musculară în meciul cu Angelique Kerber de la Roma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER