Unul dintre oamenii care mai au de luat bani de la Dinamo este și Ionel Dănciulescu, dar acesta preferă să ajute clubul și să nu îl împovăreze și mai tare.
Chiar dacă nu își dorește să-și ceară drepturile, administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, îl îndeamnă pe fostul jucător și oficial al „câinilor” să depună declarație de creanță, pentru a-și recupera banii.
Într-un dialog amuzant în direct la Digisport, Dănciulescu i-a transmis lui Răzvan Zăvăleanu că nu își dorește să obțină banii pe care îi mai are de luat de Dinamo, dar își dorește să rămână, totuși, cu mașina pe care o are de la club.
Danciu folosește o mașină care este în proprietatea lui Dinamo, care nu este, însă, în acte a lui.
Mai jos vă prezentăm schimbul de replici savuros dintre Zăvăleanu și Dănciulescu.
Răzvan Zăvăleanu: L-am îndemnat pe domnul Dănciulescu să își depună declarație de creanță.
Dănciulescu: Renunț la banii pe care îi am de luat, dar îmi lăsați mașina. Nu am acte pe ea, dar e a mea.
Diego Fabbrini (30 de ani) tocmai și-a reziliat contractul cu Dinamo, după intrarea în procedura de insolvență a clubului din Ștefan cel Mare. Mijlocașul italian avea un salariu lunar de 18.000 de euro, iar acum impresarul său, Florin Manea, spune că jucătorul va merge la FIFA pentru a-și recupera banii și pentru următorii doi ani de contract.
„Eu am înțeles că dacă depui cerere pentru recuperarea banilor după insolvență, ar fi mai greu să câștigi. Eu cred totuși că Fabbrini o să câștige la FIFA. Nu l-au chemat la nicio negociere pe Fabrinni. Nu aveau de gând să-i plătească salariul. Merge la FIFA să-și ia banii și pentru restul contractului.
Îmi pare rău că am fost la negocieri în iarnă cu DDB, mi s-a spus că i se vor plăti toți banii. Mai are de luat 70.000 de euro. Va denunța tot contractul, avea 18.000 de euro pe lună. Eu le-am spus în iarnă să plece la CFR, dar ei n-au vrut și i-au mai mărit contractul. Am vorbit cu Tararache atunci și cu încă un băiat.
Jucătorul e în Italia acum, are două oferte deja: una din Turcia și una din Italia. E cam greu să revinină în România. E cam greu să-i dea cineva aici 180.000 – 190.000 de euro pe an. N-a fost convingătoare evoluția lui la Dinamo, că au fost probleme. El e un jucător mai aparte, când simte că lucurile nu merg bine…”, a declarat Florin Manea la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER