Dennis Man a anunțat că va rămâne la Parma și în sezonul viitor, deși, în ultima perioadă, a fost asaltat de oferte.
Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro.
Acesta mai are contract până în 2025 cu formația italiană.
Fotbalistul român a anunțat că va rămâne la Parma. În plus, a declarat că va da tot ce are mai bun pentru a o readuce pe Parma în Serie A.
„Acesta este al doilea sezon al meu aici, sunt fericit că evoluez la Parma. Am spus în sezonul trecut că am fi putut rămâne în Serie A, dar nu a fost ușor. Oricum, putem readuce Parma unde îi e locul.
A fost cam greu pentru mine la început, dar apoi am format relații de joc cu noii mei coechipieri. După cum am spus, sunt foarte fericit că sunt aici. Știm că în Serie B nu ne va fi ușor, dar voi face tot posibilul pentru a o readuce pe Parma în Serie A.
Cred că avem un grup bun, capabil să obțină promovarea. Mă simt bine alături de colegii mei. Toți sunt minunați.
Nu mă gândesc la alte echipe. Vreau să rămân la Parma și să contribui la promovare!
Avem un nou antrenor, Enzo Maresca, vorbește în fiecare zi cu noi și încearcă să ne facă să jucăm la potențialul nostru maxim. Trebuie să ne păstrăm concentrarea și să-l ascultăm. Nu mi-a transmis nimic în mod special, comunică cu toată echipa.
Este un vis împlinit să joci alături de Buffon. Este important să-l ascultăm, mai ales noi, tinerii jucători, pentru că toți putem învăța multe de la el”, a declarat Dennis Man, pentru site-ul oficial al Parmei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER