Manchester United ia în considerare transferul starului Leon Goretzka, de la Bayern Munchen.
Gruparea de pe Old Trafford vrea să se asigure că nu rămâne descoperită pe un post cheie, în cazul unei a doua plecări a lui Paul Pogba de la clubul englez.
Goretzka poate fi un adevărat chilipir în condițiile în care va rămâne liber de contract în vara lui 2022.
Contractul internaționalului francez Paul Pogba cu „diavolii roșii” expiră în vara anului 2022 și campionul mondial nu dă semne că ar fi dispus să încheie un nou acord. El ar putea fi cumpărat în perioada imediat următoare de cei de la PSG.
În acest context, Solskjaer l-a identificat pe Leon Goretzka, de la Bayern Munchen, drept înlocuitorul ideal. În vârstă de 26 de ani, Goretza se află în prezent într-o situație similară în ceea ce privește viitorul său la campioana Germaniei.
Fostul star de la Schalke ar putea fi disponibil pentru un transfer gratuit peste un an de zile sau, dacă nu se rezolvă situația sa contractuală, ar putea fi vândut pentru o sumă derizorie în această vară.
Noul manager al lui Bayern, Julian Nagelsmann, a precizat că dorește ca bavarezii să ajungă la o înțelegere cu Goretzka pentru un nou contract.
Însă Manchester United continuă să monitorizeze nt atesituația mijlocașului german, în speranța că va putea obține un înlocuitor de top pentru Pogba.
În plus, Ole Gunnar Solskjaer își dorește și un alt mijlocaș defensiv pentru a întări compartimentul median al echipei engleze, prioritară fiind aducerea starului de la Rennes, Eduardo Camavinga, în vârstă de doar 18 ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER