Laurențiu Reghecampf s-a înțeles cu Mihai Rotaru pentru a prelua Universitatea Craiova după eșecul suferit de olteni pe terenul FCSB-ului, iar Basarab Panduru, fostul secund al lui Reghe, a dezvălui strategia acestuia.
Laurențiu Reghecampf a acceptat să preia Universitatea Craiova după înfrângerea de pe terenul FCSB-ului, scor 4-1, chiar dacă antrenorul a fost și pe lista lui Gigi Becali.
Basarab Panduru, fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf de la Al Wasl, a vorbit despre decizia acestuia de a reveni în Liga 1, la Universitatea Craiova.
Fostul mare internațional român a dezvăluit că Laurențiu Reghecampf va opta pentru sistemul 4-3-3, ca să ofere spectacolul cerut de către Mihai Rotaru, iar acesta este de părere că Andrei Ciobanu și Paul Anton se vor încadra de minune în strategia antrenorului.
„Probabil că cine-l cunoaşte ştie că vine când trebuie să vină. Nu îi e frică de niciun meci, Craiova a făcut o alegere foarte bună. E omul care poate transforma Craiova într-o echipă periculoasă, care se bate la titlu, deşi e cu şansa a treia, după FCSB şi CFR Cluj. E greu, dar munceşte, e serios şi cred că va arăta bine Craiova. El ştie ce trebuie schimbat. Una e să fim neimplicaţi şi alta e să fiu de mâine antrenor.
Da, are nevoie de jucători şi vor veni. Şi despre Ciobanu s-a vorbit. Mi se par variante bune, Ciobanu şi Anton. El probabil că va juca 4-3-3, că aşa îi place. La Al Wasl a jucat aşa, avea şi jucători pentru sistemul ăsta. Sistemul îl faci în funcţie de jucători. El asta juca, probabil că asta joacă şi acum, că asta vrea Craiova. E frumos sistemul şi arată foarte bine, Ciobanu şi Anton intră în sistemul ăsta”, a declarat Basarab Panduru, fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf, conform Telekom Sport.
Totodată, Basarab Panduru este sigur că Laurențiu Reghecampf va trebui să facă față unei presiuni extraodrinare la Universitatea Craiova, toate acestea deoarece Mihai Rotaru vrea să se bată la titlu.
„Eu cred că aici nu ai cum să ceri răbdare, nici el nu poate cere, că acolo lumea nu are. Lumea crede că dacă a venit câştigă campionatul. Trecem de la bere la şampanie. Era o bere trezită până acum. Răbdare nu ştiu dacă e, el ştie că trebuie să facă rezultate. Anton şi Ciobanu îl pot ajuta, dar poate mai are nevoie şi în alte compartimente de doi, trei jucători. Cu Ouzounidis nu juca echipa. Nici cu Bergodi, dar avea puncte”, a adăugat Panduru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER