Alexandra Eala, o jucătoare de numai 16 ani care a primit wild card la turneul WTA 250 de la Cluj, a realizat o premieră istorică! Alexandra a devenit prima jucătoare din Filipine care câștigă un meci în circuitul WTA.
Alexandra Eala (639 WTA), o mare speranță a tenisului, a beneficiat de un wild card pe tabloul principal la Winners Open 2021, iar filipineza a fructificat cadoul primit de la organizatori! Eala a câștigat în primul tur în fața Paulei Ormaechea (Argentina, 209 WTA), cu scorul de 7-5, 6-2, însă în optimile de finală a fost depășită de Mayar Sherif (Egipt, 119 WTA), cu 2-6, 2-6.
Nicio jucătoare din Filipine nu mai câștigase vreun meci în istorie, în circuitul WTA, dar Alexandra Eala a tras lozul cel mare! Puștoaica în vârstă de 16 ani, care se antrenează la Academia lui Rafael Nadal, s-a impus în turul inaugural de la Cluj, asigurându-și un premiu de 3.675 de dolari și 30 de puncte WTA.
Alexandra Eala a fost singura sportivă din afara României care a primit un wild card la turneul WTA de la Cluj, dotat cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari! Înainte de a veni la Cluj, Eala a mai beneficiat de un wild card și la competiția WTA 1.000 de la Miami, în calificări, dar a fost învinsă de Viktoria Kuzmova (Slovacia, 156 WTA) cu 4-6, 6-4, 6-2.
Alexandra este fană a Simonei Halep, cea care nu a putut participa la Winners Open, venind doar ca spectatoare în primele zile de turneu: „O admir cu adevărat pe Simona Halep, iubesc felul în care se mișcă pe teren și atitudinea ei! Sunt și o fană a Mariei Sharapova, dar Simona este mereu foarte intensă și cu multă energie! Ce îmi place cel mai mult este mentalitatea ei și felul în care a muncit din greu, dar și faptul că nu cedează niciodată pe teren”, a mărturisit Alexandra Eala.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER