Ministrul sportului Eduard Novak a taxat scandările xenofobe de la meciul Steaua – Csikszereda, disputat pe noul stadion din Ghencea, în prima etapă a Ligii 2. Oficialul a declarat într-un comunicat oficial că incidentele vor fi analizate de către Comisia de Combatere a Violenţei în Sport pentru a stabili gravitatea acestora în vederea sancționării clubului gazdă.
Eduard Novak nu a ezitat să-și exprime public dezamăgirea față de cele întâmplate și cataloghează incidentele ca fiind inacceptabile și în afara fenomentului sportiv.
Imediat după finele partidei, inclusiv clubul din Miercurea Ciuc a reacționat după derapajul fanilor roș-albaștri, și a emis un comunicat dur în limba maghiară, în care a acuzat inclusiv conducerea Stelei că nu a dorit să prevină acțiunile suporterilor, ba mai mult, le-a încurajat.
FK Csikszereda a solicitat de urgență intervenția partidului UDMR, din care face parte și ministrul sportului.
Interesant este că Eduard Novak a reacționat după ce clubul FK Csikszereda a distribuit pe rețelele sociale un articol din publicația maghiară Szekelyon în care ministrul este criticat pentru că nu a luat atitudine după incidentele petrecute în Ghencea.
„Sunt mâhnit şi dezamăgit de aceste incidente. Le consider inacceptabile şi sunt ferm împotriva oricărei manifestări care derapează atât de grav de la regulile sportive şi sociale de conduită. Sportul trebuie să fie un mediu al fair-play-ului, în care rasismul şi violenţa nu au ce să caute. Astfel de acte trebuie sancţionate prompt şi drastic şi aştept ca factorii implicaţi în analiza faptelor petrecute să aplice sancţiunile care se impun pentru toţi cei vinovaţi. Spectacolul sportiv trebuie să apropie şi să unească, nu să dezbine.
Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca situaţii de acest fel să nu se mai repete”, a declarat Eduard Novak.
Iată comunicatul oficial emis de Ministerul Tineretului și Sportului:
„Comisia de Combatere a Violenţei în Sport de la nivelul MTS analizează incidentele petrecute la meciul dintre echipele Steaua Bucureşti şi FK Csikszereda. Ministerul Tineretului şi Sportului a luat act de incidentele violente, cu note xenofobe, petrecute în data de 4 august 2021, la meciul de Liga 2 dintre echipele Steaua Bucureşti şi FK Csikszereda.
În acest context, la nivelul MTS s-a autosesizat Comisia de Combatere a Violenţei în Sport, care va analiza faptele petrecute, considerate a reprezenta un pericol pentru sport şi valorile sale perene, pentru a decide măsurile care se impun. Integritatea sportului este de o importanţă capitală pentru promovarea credibilităţii şi atractivităţii acestuia. Sportul joacă un rol important în viaţa a milioane de cetăţeni şi nu se rezumă doar la abilităţile atletice, realizările şi competiţiile sportive.
El are o semnificativă contribuţie socială, educativă, culturală şi unificatoare. Este un fenomen social care îşi aduce contribuţia la valori precum toleranţa, solidaritatea, respectarea drepturilor omului şi înţelegerea între naţiuni şi culturi şi contribuie, de asemenea, la integrarea persoanelor, indiferent de rasă, religie şi etnie”, se arată în comunicatul de presă al MTS, citat de Agerpres.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER