Laurențiu Reghecampf a vorbit în conferința de presă de dinaintea meciului UTA Arad – Universitatea Craiova despre revenirea lui Alexandru Mitriță în Bănie.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Alexandru Mitriță va reveni la Universitatea Craiova, după ce Mihai Rotaru a decis să plătească 500.000 de euro pentru internaționalul român.
Laurențiu Reghecampf, antrenorul principal de la Universitatea Craiova, a comentat și el în legătură cu fotbalistul care se află în prezent sub contract cu Al Ahli.
Deși nu a dorit să ofere prea multe detalii în ceea ce îl privește pe Alexandru Mitriță, Laurențiu Reghecampf recunoaște că internaționalul român este important pentru gruparea din Bănie.
„Trebuie să îmi cer scuze, dar nu vreau să comentez pentru că încă nu s-a realizat. O să discutăm despre Mitriță în momentul în care va semna cu Craiova. El în momentul de față se află sub contract și nu pot să vorbesc despre un jucător aflat sub contract. Voi știți foarte bine ce înseamnă el pentru Craiova”, a spus Laurențiu Reghecampf în conferința de presă susținută înaintea meciului UTA Arad – Universitatea Craiova.
Despre un posibil transfer al lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova a vorbit și Mihai Rotaru. Patronul grupării din Bănie a transmis că fotbalistul își dorește să revină la formația oltenilor.
E aproape imposibilă această mutare pentru că acolo sunt mai multe probleme. E vorba de clubul din Arabia Saudită cu care Alex are contract. Chiar dacă își reziliază, el trebuie să margă la New York. Alex își dorește, noi ne dorim. E greu, dar nu se știe niciodată ce se întâmplă pe viitor”, a spus Mihai Rotaru la Pro X.
Alexandru Mitriță (26 de ani) a fost împrumutat de New York City la Al Ahli Jeddah în octombrie 2020 și mai are contract cu formația din Arabia Saudită până pe 30 iunie 2022, dar șansele ca acesta să rămână până la final sunt mici deoarece nu a fost plătit.
Alexandru Mitriță a jucat pentru Universitatea Craiova în perioada iulie 2017 – februarie 2019, după ce a fost cumpărat de Mihai Rotaru cu 730.000 de euro. În februarie 2019, internaționalul român a fost cumpărat de New York City cu 8 milioane de euro și a jucat pentru gruparea din MLS până pe 8 octombrie 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER