Gigi Becali a zis că nu se bagă peste Edi Iordănescu, dar a anunțat jucătorii care nu vor lipsi din primul din echipa de start a celor de la FCSB
Gigi Becali a decis să îl înlocuiască pe Dinu Todoran cu Edi Iordănescu după eșecul suferit de FCSB pe terenul celor de la Rapid, scor 0-1, în etapa a 5-a din Liga 1, iar în acel moment a transmis că nu se va mai implica peste antrenorul principal al roș-albaștrilor.
Deși a acceptat toate clauzele impuse de Edi Iordănescu pentru a semna cu FCSB, Gigi Becali a transmis la TV ce jucători nu trebuie să lipsească din primul 11 al roș-albaștrilor.
Gigi Becali a transmis că Edi Iordănescu o să facă echipa la fel cum o făcea și el în mandatul lui Dinu Todoran și că acesta va avea de ales între Cordea, Coman, Tănase, Olaru, Octavian Popescu și Moruțan.
„Am obosit. Gata, ajunge! Ce să… Șoimul e șoim, dar ce să fac? Orice șoim îmbătrânește și nu mai poate să prindă prada așa. Se înșeală cine zice că revin. Să vă spun de ce. Echipa asta e tot aia, el o să facă echipa făcută de mine. Echipa se știe… Hai să vedem. Cordea, Coman, Tănase, Olaru, Octavian Popescu, Moruțan… Să aleagă între ei, care e problema. Tot una e pentru mine. Eu am zis că dacă oamenii ăștia spun așa, să facem așa. Eu mi-am dat seama că trebuie să încerc și altceva. Am aprobat tot ce vrea în contract. E vorba de 9 luni, care e treaba? E o experiență de 9 luni. El o să câștige campionatul, iar după mergi în Liga Campionilor, păi sunt nebun să mă mai bag? Păi de atunci o să merg ca la spectacol”, a spus Gigi Becali la Digisport TV.
Gigi Becali nu a ezitat să îl taxeze pe Dinu Todoran și a lăsat să se înțeleagă că fostul antrenor al roș-albaștrilor nu îi antrena cum trebuia pe jucătorii de la FCSB.
„Dacă aveam un Edi Iordănescu care să antreneze echipa, sau dacă Todoran antrena echipa ca Edi Iordănescu, nu aveam nicio problemă”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER