Meme Stoica (56 de ani) s-a întors pe banca tehnică a celor de la FCSB la primul meci oficial al lui Edi Iordănescu la vicecampioana României.
Managerul general al roș-albaștrilor a revenit pe bancă aseară, la meciul jucat de FCSB cu Sepsi OSK, scor 1-1, iar ProSport vă prezintă o serie de imagini cu oficialul grupării patronate de Gigi Becali.
Oficialul vicecampioanei României a revenit pe banca celor de la FCSB la meciul cu Sepsi OSK, după ce în timpul mandatelor precedenților antrenori a refuzat să mai stea pe bancă.
Cel care l-a convins pe Meme Stoica să coboare pe gazon a fost Edi Iordănescu. Chiar dacă înainte cei doi au avut diverse conflicte, revenirea antrenorului în vârstă de 43 de ani la FCSB l-a făcut pe managerul general al roș-albaștrilor să revină la sentimente mai bune.
Meme Stoica și Edi Iordănescu au stat împreună pe banca tehnică a celor de la FCSB, iar înainte de fluierul de start managerul general l-a salutat pe antrenorul principal al roș-albaștrilor. Totodată, oficialul a fost foarte activ pe bancă pe tot parcursul meciului. Meme i-a sărit în ajutor tehnicianului și l-a întâmpinat pe Florinel Coman în momentul în care acesta a ieșit accidentat de pe teren.
La finalul meciului FCSB – Sepsi OSK, scor 1-1, Meme Stoica a fost surprins într-o ipostază în care nu mai fusese văzut de o lungă perioadă de timp. Managerul general al roș-albaștrilor a mers împreună cu jucătorii lui Edi Iordănescu în zona unde se aflau ultrașii din Peluza Nord și a scandat împreună cu aceștia. Asta nu e tot! Meme Stoica a dat mâna cu o parte dintre fanii care au mers pe „Arena Națională” ca să îi încurajeze pe fotbaliștii de la FCSB.
O solicitare a mea a fost ca MM să fie din nou pe bancă. E nevoie pentru mine, pentru jucători, pentru toată lumea. Mi-a spus că e dispus să vină înapoi pe bancă. Începând de ieri, MM e prezent din nou aici, trup și suflet, activ – Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER