Culisele convocării lui Jovan Markovic la naţionala României. Jucătorul născut la Belgrad a rămas surprins: „Ei m-au anunțat” | EXCLUSIV

Culisele convocării lui Jovan Markovic la naţionala României. Jucătorul născut la Belgrad a rămas surprins: „Ei m-au anunțat” | EXCLUSIV
jovan markovic convocat nationala romania
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu numai evoluţiile destul de bune ale lui Jovan Markovic au determinat convocarea atacantului de 20 de ani al Universităţii Craiova la naţionala mare a României, ci şi planul FRF de a-l debuta pe tânărul vârf de atac în prima reprezentativă, pentru ca acesta să nu mai poată fi „furat” de naţionala Serbiei pe viitor.

Însuşi Jovan Markovic s-a declarat surprins de faptul că a fost chemat de Mirel Rădoi, deşi are numai câteva prezenţe ca titular pentru Universitatea Craiova în acest sezon şi două goluri marcate.

Jovan Markovic, convocat la națională pentru a nu fi „furat” de Serbia

„E un pas foarte mare pentru mine, sper să debutez şi să mai fiu şi în alte ocazii acolo. Credeam că voi fi la naţionala de tineret. M-au anunţat de convocare Mister şi colegii de la antrenament, iar prima persoană pe care am sunat-o a fost bunica mea. A fost o perioadă grea pentru mine, mă bucur că am slăbit, Mister mi-a dat încredere şi sper să nu-l dezamăgesc.

Acum dau totul la fiecare antrenament şi meci” a spus Jovan Markovic, care pooate debuta în naţionala mare fără a fi jucat vreun meci oficial la U21. Tânărul atacant are cea mai scăzută cotă dintre tricolorii lui Mirel Rădoi, fiind evaluat la numai 200.000 de euro pe transfermarkt. În schimb, Mihai Rotaru îl consideră o adevărată perlă a clubului: „Markovic e cel mai aproape de a face pasul spre marea performanţă dintre jucătorii noştri mai tineri, acum arată bine, a slăbit.”

Jovan Markovic are dublă cetățenie: română și sârbă. S-a născut la Belgrad, pe 23 martie 2001, dar la scurt timp familia s-a mutat la Corabia, în județul Olt. Tatăl său e sârb, iar mama e româncă, originară din Oltenia. Părinții săi au plecat în străinătate, iar el a fost crescut la Corabia, de bunica și de unchiul din partea mamei, alături de doi frați: Aleksander (24 de ani) şi Nikolai (23 de ani). Jovan Markovic mărturiseşte că nu ţine legătura cu niciunul dintre părinţi.

„Am fost crescut de bunica şi de unchiul meu, cel care, din păcate, a murit în noiembrie. Cu părinţii mei nu ţin legătura, însă am o relaţie bună în continuare cu bunica şi cu fraţii mei. La fotbal, prima persoană care mi‑a dat încredere a fost antrenorul meu Gigi Vâlcu, care mi‑a deschis ochii în fotbal şi m‑a susţinut cum a putut, mai ales moral, din prima.

Tot dânsul a fost şi cel care m‑a alintat „noul Oblemenco“, deoarece îl iubeşte pe Oblemenco ca orice oltean, mai ales că e şi din Corabia. Sper să nu‑l dezamăgesc nici pe el, nici pe ceilalţi oameni care cred în mine, pentru că sunt foarte mulţi” spune Markovic, care a declarat în repetate rânduri că ar reprezenta naţionala României, pentru care a şi jucat, dar numai la nivel de juniori.

Regim drastic ţinut în vara aceasta de Markovic

Jovan Markovic a avut probleme serioase cu kilogramele în surplus şi a fost supus unui regim drastic în vara aceasta, reuşind să slăbească 12 kg şi chiar şi în aceste condiţii mai trebuie să mai lepede câteva kilograme. „Am slăbit aproximativ 12 kilograme în 3‑4 săptămâni. Nu cred că există secrete când vrei să slăbeşti, mai ales în cazul meu, care sunt totuşi şi tânăr, şi sportiv. Pur şi simplu am mâncat mult mai puţin şi m‑am antrenat mult mai mult, inclusiv individual, în acea perioadă am făcut câte trei antrenamente pe zi.

Nu e mare secret. Dacă e cineva acolo care vrea să slăbească, trebuie pur şi simplu să se abţină de la mâncare şi eventual să facă şi puţin sport, alte sfaturi sau secrete nu există. Ştiu că uşor de zis şi greu de făcut, dar important este şi cât de mult îţi doreşti să se întâmple” a declarat Markovic, pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

 

 

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×