CSA Steaua și-a prezentat oficial echipamentele Adidas pentru următorul sezon și a anunțat, cu această ocazie, că juniorii le vor primi pe cele vechi, produse de fostul sponsor tehnic.
Ironizată după ce și-a prezentat noul sponsor tehnic în regim de club de amatori, Steaua a revenit asupra parteneriatului și a organizat un eveniment în cadrul căruia au fost invitați jucătorii și membrii staffului tehnic. „Militarii” s-au îmbrăcat în noile kituri oferite de sponsorul tehnic Adidas și și-au adus aminte de vremurile când cele două branduri au mai colaborat, iar trofeul Cupei Campionilor Europeni a ajuns în Ghencea.
Steaua va juca în tricourile tradiționale roș-albastre la meciurile de acasă, pe când în deplasare va evolua în tricouri galbene și șorturi de culoare albă.
Steaua și-a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat pe stadionul din Ghencea, noile kituri în care vor evolua jucătorii lui Daniel Oprița după ce conducerea clubului a bătut palma cu Adidas. Cu această ocazie, seniorii clubului le-au predat fostul echipament, produs de Joma, jucătorilor de la grupele de juniori. „Vă predăm cu drag acest echipament care ne-a purtat noroc doi ani de zile și sperăm ca la juniori să aveți și voi aceleași performanțe”, le-au transmis juniorilor jucătorii de la echipa mare.
Echipamentul de prezentare, care va fi purtat atât de jucători, cât și de stafful tehnic, este compus din șorturi negre și tricouri de culoare albă, pe ambele piese fiind imprimate stemele celor două entități, Steaua și Adidas.
Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu, două dintre marile glorii ale Stelei, au salutat această colaborare și sunt de părere că asocierea dintre cele două branduri uriașe va fi de bun augur pentru fotbaliștii antrenați de Daniel Oprița. „Hai să rescriem istoria împreună!”, a fost mesajul lui Adrian Bumbescu pentru suporterii Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER