Paul Anton s-a despărțit de Dinamo! Iuliu Mureșan a confirmat pentru ProSport plecarea mijlocașului din „Ștefan cel Mare”.
Conducătorul lui Dinamo a avut doar cuvinte de laudă pentru Anton și regretă că fotbalistul n-a mai apucat să îi ajute pe „câini”, într-o perioadă grea pentru echipa lui Dario Bonetti.
Fostul dinamovist are de primit banii pe patru luni de contract și nici nu a acceptat micșorarea salariului, de 19.000 de euro pe lună.
Iuliu Mureșan a explicat cum s-a ajuns la ruptura dintre Paul Anton și Dinamo, în contextul în care internaționalul român are restanțe financiare, iar salariul său nu a mai putut fi plătit de „câini”.
Paul Anton a evoluat doar în prima etapă, timp de 65 de minute, în victoria lui Dinamo cu FC Voluntari, scor 3-2. Apoi, a dispărut din echipa lui Dario Bonneti, fiind accidentat.
„În jurul orei 18:00 ne-am despărțit de Anton, s-a terminat totul. Îmi pare rău, dar așa a fost să fie! Am vorbit cu Paul, mâine își va lua la revedere de la echipă. Mi-aș fi dorit foarte tare să ne mai ajute puțin, să mai evolueze măcar într-un meci-două. Cu siguranță, experiența lui ne-ar fi ajutat foarte mult. El este un jucător foarte bun, dar își dorește o nouă provocare și îi doresc mult succes.
Paul a avut și ghinion cu accidentarea și cel mai corect era să reziliem contractul cu el. Ne-a ajutat mult în singurul meci în care a evoluat și îi mulțumim. Acum încercăm să scăpăm de această interdicție în privința transferurilor. Lucrurile evoluează, sperăm că o să fie bine, dar totul merge foarte greu”, a spus Iuliu Mureșan, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER