Marius Șumudică părea că nu va sta prea mult pe bară după despărțirea de CFR Cluj, însă discuțiile nu s-au concretizat cu Adana Demirspor, din Turcia, care va fi preluată de italianul Vincenzo Montella, una dintre legendele lui AS Roma.
Experiența lui Marius Șumudică la CFR Cluj s-a încheiat deja, cu toate că în Liga 1 se disputaseră doar șase etape până în acel moment. Antrenorul a intrat aproape imediat în discuții cu oficialii nou-promovatei în prima ligă turcă, Adana Demirspor, care însă au ales în cele din urmă o altă variantă.
Vincenzo Montella, care a jucat aproape 200 de meciuri în 10 ani pentru AS Roma, a bătut palma cu gruparea care ocupă locul 14 din 20 în SuperLiga Turciei.
Conducerea lui Adana Demirspor a tatonat pista Marius Șumudică, dar în cele din urmă a hotărât să meargă pe mâna lui Vincenzo Montella, în vârstă de 47 de ani. Românul a ratat, astfel, cel puțin pentru moment, revenirea în campionatul Turciei, unde le-a mai pregătit pe Kayserispor, Gaziantep și Rizespor.
Publicația turcă Fanatik a făcut anunțul înțelegerii dintre Adana Demirspor și Vincenzo Montella, menționând că românul are ușa închisă în acest moment la gruparea din prima ligă a Turciei.
Jurnalistul Tunc Kayaci, de la beIN Sports, a fost cel care a făcut anunțul înțelegerii dintre italian și club: „Deja s-a ajuns la un acord cu Vincenzo Montella. Acesta se va prezenta la club în pauza competițională pricinuită de meciurile echipelor naționale”.
? Vincenzo Montella ? Adana Demirspor ? ?️ Tunç Kayacı: „Adana Demirspor, Montella ile anlaşma sağlamış. Milli maç arasında da takımı tanıyacak ve değerlendirecektir.” pic.twitter.com/l5dOX5UsOt — beIN SPORTS Türkiye (@beINSPORTS_TR) August 29, 2021
? Vincenzo Montella ? Adana Demirspor ?
?️ Tunç Kayacı: „Adana Demirspor, Montella ile anlaşma sağlamış. Milli maç arasında da takımı tanıyacak ve değerlendirecektir.” pic.twitter.com/l5dOX5UsOt
— beIN SPORTS Türkiye (@beINSPORTS_TR) August 29, 2021
Adana Demirspor are numai două puncte după primele trei etape, în care a înregistrat două rezultate de egalitate și o înfrângere.
Ca antrenor, aceasta va fi a doua experiență în străinătate pentru Vincenzo Montella, după cea de la Sevilla, acesta pregătindu-le în trecut pe Catania, Fiorentina, Sampdoria și AC Milan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER