Narcis Răducan, fost director sportiv la FCSB, a criticat strategia lui Gigi Becali, după eșecul dureros cu CFR Cluj, scor 1-4.
CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit în cadrul etapei a șaptea din Liga 1, în Gruia, iar campioana s-a impus cu scorul de 4-1, după golurile marcate de către Omrani, în minutul 30, Sigurjonsson, în minutul 56, Deac, în minutul 67, și Alibec, în minutul 73. Pentru roș-albaștri a punctat Ianis Stoica, în minutul 90.
Cu tot cu scandalul din Gruia, în urma căruia CFR Cluj a rămas fără antrenorul Marius Șumudică, ardelenii tot au reușit să își umilească rivala FCSB, iar Narcis Răducan a pus acest rezultat pe seama experienței jucătorilor campioanei.
De asemenea, acesta a explicat ce strategie a abordat Gigi Becali la FCSB în ultimii ani, strategie care nu i-a mai permis să câștige titlul.
„A părut un meci între seniori și juniori. Diferența a fost foarte mare. În prima repriză a fost un echilibru, dar cei de la CFR au jucat singuri după primul gol.
Lotul de la FCSB este configurat pentru a vinde jucători, nu pentru a câștiga titlul. CFR are o echipă cu care să câștige titlul, FCSB vrea să vândă. Trebuie intervenit la nivelul lotului de la FCSB, asta dacă se vrea titlul.
Talent există la FCSB, dar nu poți câștiga campionatul doar cu talent. Mai au de lucrat. A contat și terenul, cei de la CFR s-au adaptat foarte ușor”, a spus Narcis Răducan, la Digi Sport.
Pentru FCSB, ocupanta locului 7 în clasamentul Ligii 1, urmează întâlnirea cu Dinamo, programată duminică, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, după pauza competițională dedicată echipelor naționale.
De cealaltă parte, liderul CFR Cluj va juca în etapa viitoare în deplasare la Botoșani, sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER